Video Controversă la Pitești, după ce golul lui Cosmin Matei a fost anulat. Decizie ciudată a lui Marcel Bîrsan
articol scris de Digi Sport21.01.2022, 21:32
Repriza a doua a meciului dintre FC Argeș și Dinamo, transmis în direct pe Digi Sport 1, a fost marcată de o decizie controversată a arbitrului Marcel Bîrsan.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Gol anulat pentru Dinamo la Pitești
În minutul 58, la scorul de 1-0 pentru FC Argeș, Cosmin Matei a reușit să înscrie pentru Dinamo, după ce a preluat mingea la marginea careului și a șutat către colțul lung.
Reușita a fost anulată pentru fault în atac. Pe reluări se poate observa că mijlocașul dinamovist nu l-a faultat pe fundașul Joao Miguel.
Decizia arbitrului Marcel Bîrsan a stârnit revolta jucătorilor de la Dinamo. Comentatorii Digi Sport, Ionuț Angheluță și Dan Ștefănescu, au fost, de asemenea, surprinși de anularea acestui gol.
VIDEO Reușita lui Cosmin Matei, anulată de către arbitru
"Nu e absolut nimic la această fază. Miguel nu cere nimic. Matei a fost inteligent și a pus corpul pentru a proteja mingea", a spus Ionuț Angheluță, unul dintre comentatorii meciului.
Marcel Bîrsan (39 de ani), de profesie jurist, este arbitru în Liga 1 din 2012, fiind în acest moment pe lista arbitrilor FIFA.
Pe 6 aprilie 2021, Marcel Bîrsan s-a dus la Poliție după ce a fost amenințat de către anumiți fani ai lui Dinamo, pentru deciziile luate în meciul CFR Cluj – Dinamo. Bîrsan i-a eliminat cu ușurință pe Paul Anton și Florin Bejan în minutele 31 și 37.
Etichete: liga 1 , dinamo , arbitru , fc arges , cosmin matei , gol anulat , marcel birsan
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...