Video Contre pe seama formei lui Dinamo. Nistor: "Vorbim după 8-9 etape" / Marica: "Și la Steaua am auzit asta"
17.07.2018, 20:26Chiar dacă au avut vacanţa mai scurtă din cauza play-out-ului, dinamoviştii se tem că vor mai avea nevoie de timp pentru a reintra în formă. Dan Nistor, unul dintre fotbaliștii care au evoluat în "Ștefan cel Mare" în sezonul trecut, a spus că echipa lui Florin Bratu își va arăta forma maximă abia în a doua jumătate a turului din sezonul regulat.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
"Cred că valoarea echipei nu o vom vedea după primele două meciuri. Cred că după 8-9 etape aș putea să vă spun mai multe", a spus Dan Nistor, după prezentarea noului echipament.
În replică, Ciprian Marica, intrat în direct prin telefon, spune că dacă lucrurile stau așa la Dinamo atunci situația nu este tocmai bună.
"Ar fi trist. Campionatul începe cu prima etapă și trebuie să fii pregătit încă de la prima etapă. Îmi aduc aminte că eram la Steaua și la fel se punea problema. Îl auzeam pe Renghencampf, care spunea că vom fi în formă peste câteva etape, ceea ce mi se părea deplasat. Trebuie să fii în formă la prima etapa, eu așa știu", a spus Marica, care a continuat: "Danciu, de acord?", iar oficialul dinamovist, prezent in studioul Digi Sport, i-a răspuns: "Da sunt de acord, trebuie să fim în formă bună la fiecare partidă".
Dinamo începe noul sezon, în direct la Digi Sport 1, duminică, de la ora 21:00, contra Voluntariului.
Etichete: liga 1 , dinamo , ciprian marica , dan nistor , contre , forma , inceputul sezonului
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...