Condiția ca Diogo Salomao să plece de la Dinamo! Anunțul făcut chiar de jucător
16.01.2019, 20:00Diogo Salomao este la un pas de a pleca de la Dinamo. Chiar portughezul a fost cel care a anunțat că, dacă oferta corectă va veni, se va despărți de clubul din Ștefan cel Mare, cu care mai are contract până la finalul acestui sezon.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
"Nu ştiu care este situaţia mea. Mai am încă şase luni contract cu Dinamo. Sunt concentrat pe acest lucru şi nu ştiu ce se va întâmpla. Dacă trebuie să rămân, voi da 100% pentru echipă.
Dacă va veni o ofertă şi va fi bună pentru ambele părţi, vom discuta. Vom vedea ce se va întâmpla până la finalul perioadei de transferuri", a spus Diogo Salomao, la finalul amicalului cu Sion (0-3).
Ce oferte are Diogo Salomao
Dinamo nu vrea să se despartă gratis de jucătorul de 30 de ani și oficialii din Ștefan cel Mare sunt dispuși să îl lase să plece pe Salomao pentru 200.000 de euro.
Zilele trecute s-a vorbit despre mai multe oferte pe care Diogo le are din Arabia Saudită. Salomao este unul dintre cel mai bine plătiți jucători din lotul dinamoviștilor.
El câștigă 8.000 de euro pe lună și ultima decizie îi aparține lui Mircea Rednic, cel care spunea în trecut că "din salariul lui, plătim doi jucători".
Etichete: transferuri dinamo , salomao dinamo , diogo salomao
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...