Cluburile interesate de Octavian Popescu, după ce a fost numit ”noul Mutu”
articol scris de Digi Sport06.05.2022, 15:19
Octavian Popescu (19 ani), mijlocașul celor de la FCSB, a intrat în atenția mai multor echipe importante din Europa, după evoluțiile bune din ultimele două sezoane în tricoul celor de la FCSB.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
După ce a fost numit de italieni ”noul Mutu”, acum, turcii anunță că ”perla lui Gigi Becali” a intrat în atenția marilor cluburi din Super Lig.
Galatasaray și Beșiktaș, pe urmele lui Octavian Popescu
După ce a adus puncte importante în acest sezon echipei ”roș-albastre”, Octavian Popescu a intrat pe radarul celor de la Galatasaray și Beșiktaș, potrivit celor de la Fotospor.
În prezent, la Galatasaray evoluează Olimpiu Moruțan și Alexandru Cicâldău, transferați în perioada de mercato din vara trecută.
Pe urmele lui Octavian Popescu ar mai fi Torino și Sampdoria, potrivit ultimelor informații apărute.
- 35 de meciuri a jucat Octavian Popescu în acest sezon la FCSB
- 9 goluri și patru pase decisive sunt reușitele lui Octavian Popescu
- 3 milioane de euro este cota de piață a lui Octavian Popescu, potrivit Transfermarkt.
Gigi Becali vrea 50 de milioane de euro pentru Octavian Popescu
Gigi Becali a reacționat și după ce Nuno Claro, fostul portar al lui CFR Cluj, l-a asemănat cu portughezul Cristiano Ronaldo, la începutul carierei, pe Octavian Popescu și a transmis că mijlocașul de 19 ani are și din calitățile lui Lionel Messi sau Neymar.
”Nu există ofertă concretă la ora asta pentru Tavi Popescu. Nu cred că Benfica are bani să-l cumpere pe Tavi Popescu. Eu cred că are și ceva din Neymar și chiar din Messi, pentru că ai văzut, când dă la poartă, are și noroc și e un jucător de geniu. Chiar o să-l dau cu 50 de milioane.
Pe Man l-am dat cu 11 milioane. Poate cineva să-l vândă cu mai mult? Pe Chiricheș am luat 10 milioane și ei l-au dat cu 7. Pe Tavi n-am să pot să iau valoarea lui reală.
Eu cred că valorează 100-150 de milioane. O să-l dau la jumătate de preț, cu 50 de milioane”, a spus Gigi Becali, pentru Digi Sport.
Etichete: galatasaray , besiktas , octavian popescu , transfer octavian popescu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...