Cifrele spun totul! Dică, încântat de ce a realizat FCSB în prima etapă
20.07.2017, 16:38VIDEO FCSB - Voluntari 2-1. Nicolae Dică a debutat cu o victorie grea ca principal la FCSB și a dezvăluit care au fost capitolele la care elevii săi au reușit să îl impresioneze: determinarea și risipa de efort. Antrenorul vicecampionilor a identificat încă din prima etapă principalele adversare ale roș-albaștrilor în lupta pentru titlu.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Cu 112 kilometri parcurși de jucătorii FCSB, în condițiile în care au avut 69% posesie, Dică spune că acesta e cel mai clar semn cu privire la dominarea clară a jocului cu FC Voluntari. "Să alergi atât când tu ai tot timpul mingea, asta spune multe", consideră Dică.
Dennis Man a adus victoria în al doilea minut de prelungiri, însă din punctul de vedere al jocului vicecampioana din sezonul trecut a dominat de la un capăt la celălalt.
"Dacă v-aţi uitat pe cifrele de la InStat, aţi fi văzut că am dominat clar jocul. Am alergat 112 kilometri, în condiţiile în care am avut posesie 69%. Să alergi atât când tu ai tot timpul mingea, asta spune multe. Nu mai vorbesc despre celelalte cifre, am dominat clar la toate capitolele", a spus Nicolae Dică, la conferința de presă de joi.
"Craiova, CFR, Dinamo, Viitorul şi noi vom lupta pentru campionat. Chiar dacă noi suntem singura echipă care a spus răspicat că vrea titlul. Celelalte şi-au fixat obiectiv play-off-ul, dar eu le văd cu ambiţii mai mari. Craiova a făcut deja două transferuri, va fi extrem de puternică, chiar şi fără Ivan", a mai spus antrenorul de la FCSB.
Etichete: fcsb dica , dica fcsb , video fcsb - voluntari 2-1 , video fcsb - voluntari 2-1 digi sport , dica cifre , video fcsb - voluntari 2-1 dica
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...