Chirilă: “Lumea a râs de noi, dar n-a fost atentă la detalii. Am avut două cereri la TAS!“
02.08.2013, 22:54Antrenorul celor de la Concordia Chiajna, Ionuț Chirilă, invitat fiind în studioul emisiunii “Fanatik Show“ de la Digi Sport, de vineri seară, a explicat cum a primit vestea prin care a fost anunțat oficial că echipa din Ilfov a fost reprimită în Liga 1.
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
“Cu un minut sau două înainte de ora 12:00 a zilei de vineri, am primit vestea cea mare din partea avocaților. Cu 45 de minute înainte, nimeni nu știa nimic. M-am bucurat, dar nu m-a surprins, pentru că eu mă așteptam la o astfel de veste.
Eu am fost la Lausanne, am reprezentat clubul acolo, alături de armata de avocați excelenți pe care i-am avut. Când am spus că noi vom juca cu FC Vaslui, lumea a început să râdă. S-au făcut și bancuri, că noi vom juca 45 de minute acolo, și cei de la Rapid, 45 de minute. Dar, am demonmstrat că noi am avut dreptate“, a spus Chirilă la Digi Sport.
Tehnicianul, în vârstă de 47 de ani, a mai spus apoi și de ce în România s-a răspândit greșit informația potrivit căreia cei de la TAS au decis ca Rapid să rămână în Liga 1.
“Lumea s-a grăbit să ne ia pe noi la mișto, dar n-a fost atentă la ceea ce conta. Și anume la faptul că noi am avut două cereri depuse la TAS. Una în care am contestat barajul și una de fond în care am cerut să rămânem în primul eșalon pentru că am îndeplinit criteriile de licențiere.
Când s-a respins cererea legată de baraj, toată lumea a crezut că cei de la TAS le-au dat dreptate giuleștenilor. Dar, procesul adevărat abia începea. S-a făcut dreptate“, a conchis Chirilă la “Fanatik Show“.
Etichete: concordia chiajna , ionut chirila , chirila , chirila rapid , chirila concordia chiajna , ionut chirila despre rapid , ionut chirila despre concordia
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Premierul Marcel Ciolacu a publicat miercuri seară, într-un videoclip postat pe TikTok, trei...