CFR și ”U”, câte o etapă de ”exil” pentru incidentele din derby-ul Clujului
26.03.2014, 18:08UPDATE Ora 19:02. Oficialii celor de la ”U” Cluj au stabilit stadionul pe care vor juca meciul cu Gaz Metan Mediaș, din etapa viitoare.
Champions League: PSV - Girona, marți, 19:45, DGS 1
Champions League: Real Madrid - Milan, marți, 22:00, DGS 1
Astfel, luni, 31 martie, de la ora 18:30, ÎN DIRECT la Digi Sport 1, ”U” Cluj - Gaz Metan se va juca la Târgu Mureș.
CFR și Universitatea Cluj au fost sancționate de Comisia de Disciplină a LPF ca urmare a incidentelor de la derby-ul din Gruia.
”U” Cluj a obținut, luni seară, o victorie istorică în fața rivalei de la CFR, scor 1-2 (DETALII AICI și VIDEO), care a fost sărbătorită cu fast de către fanii ”șepcilor roșii”.
Imediat cum arbitrul Ovidiu Hațegan a fluierat finalul partidei din Gruia, susținătorii oaspeților au venit la marginea terenului pentru a-și felicita favoriții. Bucuria a fost însă atât de mare încât o parte dintre spectatori a pătruns pe gazon pentru a continua fiesta.
După câteva momente de uluială, forțele de ordine și-au intrat în rol și i-au dat afară pe intruși. Gestul galeriei celor de la U Cluj n-a rămas nesancționat de către Comisia de Disciplină a LPF, care a luat în calcul și faptul că fanii oaspeților au devastat baia de la Stadionul ”Dr. Constantin Rădulescu”.
VIDEO cu baia distrusă de pe ”Dr. Ctin. Rădulescu”
În consecință, ”U” Cluj va disputa o etapă pe un alt stadion și va fi obligată să achite și o amendă în valoare de 20.000 de lei, se arată într-un comunicat postat pe site-ul oficial al clubului.
Astfel, partida de luni, 31 martie, contra celor de la Gaz Metan Mediaș, ora 18:30 (ÎN DIRECT la Digi Sport 1) se va disputa pe un teren ce va fi stabilit în orele următoare.
De asemenea, și cei de la CFR Cluj au primit aceeași sancțiune, adică aceea de a juca următorul meci de acasă pe un alt stadion, dar penalitatea este mai mică, doar 10.000 de lei.
VIDEO cu incidentele de la Cluj
Etichete: u cluj sanctionata de lpf , cfr cluj sanctionata de lpf , u cluj si cfr cluj o etapa in exil , sanctiuni lpf u cluj cfr cluj
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Viktor Orbán a fost atacat în Parlament din cauza problemelor economice prin care trece țara sa și...