CFR Cluj a mai renunțat la un jucător! Campioana a împrumutat un atacant în Liga 2
articol scris de Digi Sport06.01.2022, 20:35
Daniel Paraschiv (22 de ani) a revenit la CFR Cluj după ce i-a expirat împrumutul la FC Voluntari, însă Dan Petrescu (54 de ani), antrenorul campioanei, nu l-a păstrat în lot.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
CFR Cluj l-a achiziționat pe Daniel Paraschiv la începutul sezonului de la Viitorul Pandurii Târgu Jiu, în mandatul lui Marius Șumudică, dar nu a apucat să debuteze pentru formația din Gruia. A fost cedat sub formă de împrumut la FC Voluntari, unde nu s-a remarcat, și a revenit în această iarnă la campioană.
- 250 de mii de euro este cota de piață a lui Daniel Paraschiv, potrivit Transfermarkt.
- 12 meciuri și 1 gol sunt cifrele vârfului de 22 de ani în tricoul lui FC Voluntari.
Daniel Paraschiv, împrumutat de CFR Cluj la Hermannstadt, în Liga 2
Atacantul nu intră în calculele lui Petrescu și nu a fost luat în cantonamentul din Spania. Paraschiv a fost din nou împrumutat, de această dată la Hermannstadt, ocupanta locului secund în Liga 2.
- Digi Sport a lansat aplicația pentru smartphone, care le oferă fanilor acces permanent la un conținut dedicat, în funcție de preferințele personale, și, totodată, o varietate de informații și competiții de neratat. Aplicația Digi Sport poate fi descărcată din Google Play sau App Store.
Născut la Brașov, Daniel Paraschiv a jucat la AFC Hărman și Luceafărul Oradea, înainte de a ajunge la Viitorul Pandurii Târgu Jiu, unde a marcat pe bandă rulantă și a devenit cel mai dorit atacant din Liga 2 în sezonul precedent.
- 12 goluri în 29 de partide a reușit Paraschiv pentru formația gorjeană.
CFR Cluj începe să strângă cureaua. Ratarea primăverii europene i-a făcut pe oficialii campioanei să reducă masa salarială. Astfel, mai mulți jucători nu vor mai evolua pentru gruparea ardeleană în partea a doua a sezonului.
Denis Ciobotariu, împrumutat deja la FC Voluntari, Denis Alibec, Jonathan Rodriguez sau Runnar Sigurjonnson, care are o ofertă de la Aris, din Cipru, sunt cele mai importante nume de pe lista neagră a lui Petrescu.
De asemenea, Billel Omrani își dorește să plece, iar Anas Tahiri s-a înțeles cu Heerenveen, în timp ce Culio a anunțat că are probleme familiale și nu s-a întors din Argentina după sărbători.
Etichete: transfer cfr , atacant cfr cluj , daniel paraschiv , daniel paraschiv hermannstadt
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...