CFR Cluj, gata să-l cedeze gratis pe fotbalistul adus cu 250.000 de euro în iarnă. Formația la care poate ajunge
articol scris de Digi Sport21.08.2023, 12:50
CFR Cluj se poate despărți în această perioadă de mercato de jucătorul pe care l-a adus la începutul anului pentru suma de 250.000 de euro.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Bogdan Țîru poate ajunge gratis la o altă echipă din SuperLigă
Bogdan Țîru (29 de ani) are șanse mari să plece în această vară de la CFR Cluj, după ce nu a impresionat în meciurile jucate pentru gruparea din Gruia, anunță Fanatik.
Fundașul central a ajuns la CFR Cluj în luna ianuarie, de la Jagiellonia, în schimbul sumei de 250.000 de euro.
Acum, cei de la CFR Cluj sunt dispuși să renunțe gratis la apărătorul central, care ar putea face trecerea la o altă formație din Liga 1.
Bogdan Țîru ar putea ajunge la Sepsi, precizează sursa citată. O echipă din Polonia ar fi interesată, de asemenea, de Bogdan Tîru, dar Ioan Varga, patronul lui CFR Cluj, le-ar solicita acestora 200.000 de euro.
Rămâne de văzut unde va juca Bogdan Țîru în stagiunea 2023/2024.
Cifrele lui Bogdan Țîru
În acest sezon, Țîru a fost titular în două partide de SuperLigă disputate de CFR (acasă, contra celor de la Poli Iași, scor 2-0 și în deplasare contra celor de la UTA Arad, scor 3-1).
- 300.000 de euro este cota de piață a lui Țîru, potrivit Transfermarkt
- 10 meciuri a strâns fundașul central la CFR, reușind să ofere două pase decisive
Etichete: bogdan tiru , bogdan tiru cfr cluj , bogdan tiru sepsi
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...