Cererea Rapidului de suspendare a hotărârii de faliment a ajuns la Curtea de Apel, instanța potrivită
02.07.2016, 18:23Vineri, Tribunalul Bucureşti şi-a declinat competenţa judecării suspendării hotărârii de faliment în cazul clubului Rapid și a trimis cererea giuleștenilor la Curtea de Apel Bucureşti, aceasta urmând să se judece în regim de urgenţă în cursul săptămânii viitoare.
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Marți, 5 iulie, este prima zi în care avocații Rapidului pot depune solicitarea pentru judecarea în regim de urgență.
"Se admite excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Bucureşti, invocată din oficiu. Declină competenţa soluţionării cererii privind suspendarea pe calea ordonanţei preşedinţiale a executării sentinţei civile cu nr. 4266 pronunţată la data de 13.06.2016 de către Tribunalul Bucureşti Secţia a VII-a Civilă în dosarul cu nr. 46406/3/2012, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti", se arată în soluţia instanţei publicată pe portalul instanţelor de judecată.
Dinu Gheorghe, cel care în a doua parte a sezonului trecut a ocupat postul de manager sportiv, iar în prezent se ocupă de problemele administrative ale FC Rapid fără a deţine totuşi o funcţie în organigrama grupării, a declarat, vineri, în emisiunea "Digi Sport Special", că avocaţii clubului au făcut o greşeală depunând cererea de suspendare a hotărârii de faliment la Tribunalul Bucureşti în loc de Curtea de Apel.
"Din păcate, în loc să depunem cererea de suspendare a executării la instanţa superioară am depus tot la Tribunalul Bucureşti. Din această cauză, judecătorul şi-a declinat competenţa. Au fost două gafe. Una a fost destul de mare, pentru că atunci când, pe 13 iunie, s-a anunţat procedura asta intermediară de faliment, Rapid trebuia să depună această cerere de suspendare a doua zi. Aceeaşi echipă de avocaţi nu a făcut-o. S-au făcut presiuni 7-8 zile să depunem această cerere. Au pierdut 7-8 zile, care puteau fi câştigate în favoarea Rapidului", a spus el.
Dinu Gheorghe a explicat că, în cazul în care Curtea de Apel Bucureşti va respinge săptămâna viitoare cererea de suspendare a falimentului, clubul va intra în procedura de lichidare şi, cel mai probabil, nu va putea evolua în sezonul următor al Ligii 1.
"Există posibilitatea ca Rapid să dispară, dar în acelaşi timp există şi posibilitatea ca Rapid să iasă din faliment. Sper ca lumea să mai aibă puţină răbdare. Luni, dosarul va fi trimis de către Tribunal la instanţa superioară, Curtea de Apel, în regim de urgenţă, iar miercuri probabil se va judeca dosarul şi atunci o să ştim exact dacă Rapid continuă procedura de faliment, dizolvarea societăţii, sau dacă se suspendă acea decizie şi aşteptăm când se va judeca apelul să vedem ce va fi atunci. Dacă va fi respinsă acea cerere de suspendare, atunci, după părerea mea, 99% Rapid va intra în procedura de lichidare şi nu va mai funcţiona. Mi-e greu să cred că dacă cererea de suspendare va fi respinsă, Rapid va putea funcţiona în Liga 1. Nu ştiu, nu văd cum", a adăugat el.
În cazul falimentului, Dinu Gheorghe exclude varianta unei fuziuni a FC Rapid cu un alt club şi afirmă că echipa se va înscrie în Liga a V-a prin AFC Rapid, asociaţia non-profit care deţine palmaresul istoric şi 0,25 la sută din acţiunile Societăţii Comerciale FC Rapid SA. "Rapid nu poate fuziona cu nimeni. Se va începe în liga a patra sau a cincea, mai există un Rapid, acea Asociaţie Fotbal Club Rapid, care deţine palmaresul până în 2006. Poate fi şi aceea înscrisă", a menţionat Dinu Gheorghe.
La 14 iunie, Tribunalul Bucureşti a dispus intrarea în faliment a SC Rapid SA, societatea care administrează clubul de fotbal cu acelaşi nume, în urma unei solicitări venite din partea ANAF. Instanţa a ridicat la acea dată dreptul de administrare al FC Rapid SA şi a dispus dizolvarea societăţii debitoare.
Gruparea de fotbal Rapid, care a promovat la finalul sezonului trecut în Liga I, se află în procedură de insolvenţă din 7 decembrie 2012. În prezent, suma totală a datoriilor clubului aflat în proprietatea omului de afaceri Valerii Moraru este de 17.754.712 lei, aproximativ 4 milioane de euro.
Etichete: rapid faliment , rapid curtea de apel , curtea apel , rapid apel , rapid faliment curtea de apel
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Facturile prezentate în spaţiul public de premierul Marcel Ciolacu în seara de Crăciun prin care a...