Video Exclusiv Cele trei ”perle” ale lui Gică Hagi: ”Jucători foarte buni”. Toți au sub 18 ani
articol scris de Digi Sport13.10.2022, 19:59
În acest sezon, Gică Hagi (57 de ani) a reușit să facă la Farul un ”mix” de succes între jucătorii cu experiență și cei tineri, crescuți în propria academie, iar rezultatul este îmbucurător, cel puțin până acum.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Strategia lui Hagi a dat roade și, după 13 runde, Farul este liderul Ligii 1, cu 30 de puncte, la cinci lungimi peste următoarea clasată, Rapid. Chiar dacă în angrenajul primei echipe a constănțenilor și-au făcut loc mai mulți jucători trecuți de prima tinerețe fotbalistică, precum Alibec, Morar sau Torje, ”Regele” nu a renunțat la a promova și fotbaliști crescuți de club.
”Perlele” lui Gică Hagi: ”Am trei jucători foarte buni”
Astfel, într-un interviu acordat în exclusivitate pentru Digi Sport, Gică Hagi a numit trei dintre cei mai talentați tineri fotbaliști pe care-i are la dispoziție: fundașul Andrei Borza (16 ani), mijlocașul Luca Banu (17 ani) și atacantul Adrian Mazilu (17 ani).
”Am trei jucători foarte buni: Mazilu, Banu și Borza. Sunt toți constănțeni, foarte buni. Cei doi au apărut deja la echipa mare, Borza mai mult, acum și Banu, va apărea și Mazilu, a fost cu noi în pregătire. Avem jucători 2006, 2007, sunt la loturile naționale. Ne pregătim, lucrăm tot timpul”, a spus Hagi.
VIDEO Gică Hagi, despre ”perlele” sale de la Farul
”Pariul” lui Gică Hagi: ”Cred că e un Neluțu Sabău 2”
La începutul lunii octombrie, în meciul Farul - UTA Arad 2-0, a debutat la prima echipă Luca Banu. La finalul jocului, Hagi s-a arătat extrem de nemulțumit că Banu nu a fost convocat la ultima acțiune a naționalei U17 a României și a explicat de ce a decis să-l folosească în duelul cu UTA, într-un moment în care meciul nu era jucat, la 1-0 în favoarea Farului.
”Căpitanul nostru de echipă, au fost campioni la nivelul acela de vârstă, nu a fost convocat la echipa națională. De aceea l-am luat, să-l vadă lumea că e competitiv, cred că e un Neluțu Sabău 2.
Avem jucători buni la fiecare categorie de vârstă, trebuie să rămână modești. Astăzi sunt aici, mâine sunt la 2005, trebuie să joace acolo. Sunt jucători pe care-i creștem, se naște o echipă foarte tânără și foarte bună”, a transmis Gică Hagi.
Etichete: gica hagi , jucatori farul , tineri farul
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...