Exclusiv Ce ofertă a primit Dinamo pentru Paul Anton. Antrenorul Gane se teme că va rămâne fără jucători
articol scris de Digi Sport04.01.2021, 21:05
La reunirea lui Dinamo au fost prezenți 19 jucători, însă unii ar putea pleca de la echipă în zilele următoare.
Liga Națiunilor: Germania - Bosnia, sâmbătă, 21:45, DGS 1
Liga Națiunilor: Olanda - Ungaria, sâmbătă, 21:45, DGS 2
Juan Camara și Aleix Garcia nu sunt convinși să mai revină la Dinamo, iar Paul Anton ar putea fi următorul "câine" transferat. Jurnalistul Remus Răureanu a anunțat, în cadrul emisiunii Liga Digi Sport, că Dinamo are o ofertă de 200.000 de euro pentru Paul Anton.
Antrenorul Ionel Gane se teme că va rămâne fără jucători
Antrenorul lui Dinamo, Ionel Gane, este convins că multe echipe vor să profite de pe urma situației dramatice de la club: "Am vorbit cu Paul (n.r Anton) mai devreme, nu mi-a spus nimic. Sunt convins că are oferte, avand in vedere situația asta de la club, toți se gândesc să plece. E clar!
Sunt destule probleme și sunt destul de grave. Am auzit multe, niciunul nu mi-a spus că pleacă. Au depus multe notificări, memorii și așteaptă să vadă dacă lucrurile devin mai bune săptămâna asta.
E foarte greu, dacă îmi pleacă jucătorii ăștia e foarte greu. Cine îți vine în condițiile astea la Dinamo? E foarte greu. Echipa arată bine, dar dacă pleacă 3-4 jucători de bază nu rămâne decât un alt obiectiv și cu altcineva", a spus Ionel Gane, în cadrul emisiunii Fotbal Club.
Paul Anton: "Este o situație foarte grea, foarte dificilă"
Paul Anton a vorbit despre situația de la Dinamo după ultimul meci din 2020, când a înscris în remiza cu Academica Clinceni: "Este o situație foarte grea, foarte dificilă, instabilitatea asta ne-a apăsat. E clar că dacă nu se vor schimba lucrurile, nu se poate continua așa. O să am o discuție la club, să vedem ce gânduri sunt.
Am o familie, sunt responsabil pentru asta. N-am încasat nimic de când am venit, doar două bonusuri care au plătite de către fani", a spus Paul Anton, după remiza cu Clinceni.
Lotul prezent la reunirea lui Dinamo:
- Portari: Mejias Osorio, Mihai Esanu, Aleksander Mitrovic
- Fundași: Andrei Radu, Marco Ehmann, Ricardo Grigore, Florin Bejan
- Mijlocași: Alexandru Răută, Paul Anton, Ionut Șerban, Valentin Borcea, Geani Crețu, Ahmed Bani, Janusz Gol, Vlad Achim
- Atacanți: Magaye Gueye, Adam Nemec, Catalin Magureanu, Robert Moldoveanu
Jucătorii lui Dinamo au avut parte și de o mică surpriză la antrenament, aproximativ 50 de fani fiind prezenți la Săftica. Joi, 7 ianuarie, este programată vizita medicală la INMS.
Formația condusă de Ionel Gane, locul 11 în Liga 1, va începe anul 2021 cu un meci pe terenul lui Hermannstadt, la 13 ianuarie, de la ora 19:00, ÎN DIRECT la Digi Sport 1.
Etichete: transferuri dinamo , ionel gane , jucatori dinamo , fotbal club , paul anton , paul anton dinamo
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Lupta dintre veteranul Mike Tyson și youtuberul devenit boxer Jake Paul nu a făcut nimic pentru a...