Ce moment! Nepoții baronului Francisc von Neuman au aderat la Suporter Club UTA
articol scris de Digi Sport29.08.2023, 15:24
Jacqueline și Charles de Vegvar, nepoții baronului Francis von Neuman - cel care a înființat clubul arădean la 18 aprilie 1945, au devenit membri ai asociației Suporter Club UTA.
SuperLiga: FCSB - Unirea Slobozia, duminică, 18:15, DGS 1
SuperLiga: Petrolul - Dinamo, duminică, 20:45, DGS 1
Echipa a fost fondată în 1945 sub numele de IT Arad și a câștigat șase titluri de campioană (plus două Cupe ale României), motiv pentru care a fost supranumită Campioana Provinciei.
Performanța a fost depășită în 2021, atunci când CFR Cluj câștiga cel de-a șaptelea titlu de campioană, urmat și de un al optulea!
UTA are echipament alb-roșu, model preluat de Neuman de la celebra echipă Arsenal.
Suporterii de la UTA anunță reluarea legăturii istorice cu familia baronului Francisc von Neuman
”Moment de importanță istorică pentru Suporter Club UTA
Un moment cu o însemnătate deosebită pentru Suporter Club UTA și nu numai, a avut loc marți, la sediul UTA Official Store, magazinul suporterilor. În primul rând vorbim despre aderarea la asociația Suporter Club UTA a nepoților Baronului Francisc Neuman, fondatorul clubului UTA și una dintre cele mai importante personalități din istoria Aradului. Astfel, Jacqueline și Charles de Vegvar au devenit membri cu acte în regulă ai asociației Suporter Club UTA, asociație care, de altfel, este deținătoarea mărcii „UTA”.
Președintele Suporter Club UTA, Claudiu Negru, s-a arătat încântat de faptul că Charles și Jacqueline au acceptat să adere la SCU.
„Este un moment special. Gestul lui Jacqueline și Charles, de a ni se alătura în asociația Suporter Club UTA are o însemnătate aparte pentru noi, ca și suporteri, deoarece este ca o reîntoarcere la origini pentru familia Neuman, întorcându-se din nou la UTA”, a declarat președintele Suporter Club UTA.
La rândul său, Sebastian Bulumac, în calitatea sa de vicepreședinte al SCU, s-a arătat entuziasmat de faptul că nepoții Baronului Francisc Neuman revin aproape de UTA.
„Și eu cred că e un moment deosebit. Pe Charles am avut plăcerea de a-l avea alături de noi chiar la inaugurarea UTA Official Store. Jacqueline nu se afla în țară în acel moment, în schimb pe ea am avut-o alături la prima acțiune prin care am oferit cadouri copiilor din Academia UTA. Nu cred că mai există o echipă în România care să fi fost înființată de un baron și, cu atât mai mult, nu există o echipă care să îi aibă altături pe moștenitorii acestuia”, a spus la rândul său vicepreședintele SCU.
Un alt aspect care trebuie menționat este și faptul că, odată cu prima Adunare Generală a Suporter Club UTA, va exista propunerea ca Jacqueline și Charles de Vegvar să devină chiar membri de onoare ai asociației.
„Îi mulțumesc lui Sebastian și tuturor suporterilor echipei UTA pentru această mare onoare. Eu și fratele meu suntem încântați să ne aflăm aici, în acest oraș, și să fim conectați cu clubul în acest fel. Este de o însemnătate deosebită pentru noi să ducem mai departe această moștenire și este speranța și bucuria noastră că vom aduce entuziasm în rândul echipei și orașului mulți ani de acum înainte”, a spus Jacqueline de Vegvar.
„Mulțumesc mult! Sora mea și cu mine suntem onorați și încântați să putem deveni membri ai Suporter Club UTA. Vă mulțumim pentru că ne primiți în familia suporterilor! Este vorba despre excelență și moștenire, atât pentru familia noastră, cât și pentru istoria orașului. Suntem nerăbdători să continuăm povestea”, a spus la rândul său Charles de Vegvar.
Nu în ultimul rând, odată cu aderarea lui Jacqueline și Charles de Vegvar la Suporter Club UTA, aceștia au ajuns la un acord scris cu asociația suporterilor, acord prin care nepoții Baronului Neuman vor acorda exclusivitate Suporter Club UTA pentru folosirea numelui și imaginii „Francisc Neuman” în scopuri comerciale.
La rândul său, asociația Suporter Club UTA își asumă ca, o parte din profitul obținut pe urma comercializării numelui și imaginii Baronului Neuman, să meargă chiar către familie, care prin Fundația „Francisc Neuman” se implică în diferite cauze prin care sunt ajutați copiii.
Așadar, prin asocierea dintre Suporter Club UTA și familia Neuman, se va ajunge la scopul comun, acela de a ajuta copiii, fie că este vorba despre copiii din Academia UTA, fie că este vorba despre copiii implicați în cauzele Fundației „Francisc Neuman”, se arată în comunicatul prin care a fost anunțată reluarea oficială a legăturii istorice cu clubul din Arad.
Etichete: suporter club uta , jacqueline de vegvar , charles de vegvar
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
A murit Gabriel Cotabiță, unul dintre cei mai îndrăgiți artiși pop din țara noastră. Cântărețul s-a...