Reacția amuzantă a lui Constantin Budescu, atunci când a fost întrebat de absența lui Mircea Lucescu de la amical
articol scris de Digi Sport10.01.2025, 07:45
Selecționerul Mircea Lucescu (79 de ani) se află în Antalya, unde majoritatea echipelor din SuperLigă își desfășoară stagiul de pregătire.
Bundesliga: Dortmund - Leverkusen, vineri, 21:30, DGS 1
La Liga: Rayo - Celta Vigo, vineri, 22:00, DGS 2
"Il Luce" a fost deja prezent la mai multe amicale jucate de formațiile românești, unde are ca scop să urmărească jucătorii pe care se va putea pentru preliminariile Cupei Mondiale din 2026.
Constantin Budescu: "Ce să vadă aici? Pe cine să ia Lucescu de la Buzău?"
Gloria Buzău a disputat și ea un amical, contra celor de la Turan, pe care l-a câștigat cu 2-0.
Mircea Lucescu nu a fost prezent la acest amical, iar la final, Constantin Budescu (35 de ani), mijlocașul ofensiv al buzoienilor a oferit un interviu, în care a fost întrebat și despre absența selecționerului de la acest meci.
"Păi ce să vadă la Buzău? Pe cine să ia? (n.r. –să convoace Mircea Lucescu) Ne vedem după meci, pe la un hotel pe undeva sau pe la alt meci", a spus Constantin Budescu.
- Constantin Budescu are 15 selecții pentru prima reprezentativă a României și a marcat 5 goluri.
Andrei Nicolescu, despre prezența lui Lucescu la amicalul cu Zurich: "Eu cred că a remarcat lucruri pozitive la jucătorii noștri"
Andrei Nicolescu a avut o intervenție telefonică la Digi Sport, unde a vorbit despre prezența selecționerului naționalei la amicalul "Câinilor" cu FC Zurich (1-3), dar și despre obiectivele echipei antrenate de Zeljko Kopic în acest stagiu de pregătire.
”Eu cred că (n.r. Mircea Lucescu) a remarcat lucruri pozitive la jucătorii români de la Dinamo. În aceste cantonament avem ca scop să ne pregătim foarte bine, mai avem un meci, să ne ferim de accidentări, să ne întoarcem sănătoși și pregătiți pentru reînceperea campionatului.", a spus Nicolescu, la Fotbal Club.
De asemenea, la amical au mai fost prezenți și adversarii de la FCSB, însă administratorul special de la Dinamo a declarat că a stat împreună cu Mircea Lucescu și nu a discutat cu membrii din staff-ul echipei patronate de Gigi Becali.
Galerie Foto
Etichete: mircea lucescu , constantin budescu , cantonament antalya
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Donald Trump Jr., fiul cel mare al președintelui ales al Statelor Unite, Donald Trump, a găsit o...