Exclusiv Ce a preluat, de fapt, Pablo Cortacero de la Ionuț Negoiță. Anunțul fostului acționar majoritar: ”Ce mai e pe acolo”
articol scris de Digi Sport14.08.2020, 08:13
Ionuț Negoiță a cedat, joi, pachetul majoritar de acțiuni al clubului Dinamo către Pablo Cortacero, un om de afaceri spaniol, implicat, în principal, în industria imobiliară.
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Ionuț Negoiță a transmis că, alături de echipă și locul din Liga 1, spaniolii au mai preluat, odată cu tranzacția încheiată joi, baza de la Săftica, cu două terenuri de iarbă naturală și unul cu suprafață sintetică, o clădire de birouri și o sală de sport.
Ce au preluat, de fapt, spaniolii de la Ionuț Negoiță
”Clauzele tranzacției sunt confidențiale. Sunt confidențiale nu doar sumele, ci și clauzele. Societatea are baza Săftica, cu două terenuri de iarbă, cu un teren nou sintetic, o clădire pe care am renovat-o eu.
Sală de sport și ce mai e pe acolo. Tot ce ține de baza Săftica. Mai sunt ceva mașini, ceea ce poate avea un club”, a declarat Ionuț Negoiță, la Digi Sport Special.
Fostul acționar majoritar de la Dinamo a anunțat, de asemenea, că suporterii echipei, prin programul DDB, rămân cu cele aproape 30% acțiuni.
”Suporterii au rămas cu ceea ce aveau. De suporteri m-am rugat aproape un an să le cesionez toate acțiunile și nu au avut curajul. Nu. Există o penalitate în cazul în care... dar oamenii și-au asumat-o. Le-am explicat de memorandum.
Eu le-am spus suporterilor în felul următor. Ei ziceau să facem o discuție la comun. Le-am spus să ia Dinamo cu totul și să facă ei discuțiile cu potențialul cumpărător. Nu au vrut, nu au avut curajul. Interesul e comun, ca Dinamo să supraviețuiască și să facă și performanță”, a adăugat Ionuț Negoiță.
Cu noul patronat stabilit, Dinamo pregătește în această perioadă startul viitoarei ediții a Ligii 1. ”Câinii” joacă în runda inaugurală a stagiunii 2020 - 2021 împotriva lui Hermannstadt, pe teren propriu, luni, 24 august, de la ora 21:00.
Etichete: ionut negoita , vanzare dinamo , pablo cortacero
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Un grav accident rutier a avut loc, în noaptea de miercuri spre joi, în judeţul Argeş, unde tânăr...