Cătălin Cîrjan, categoric după ce a ajuns pe locul 2 cu Dinamo: ”Când am semnat lumea râdea de mine”
articol scris de Digi Sport30.11.2024, 23:04
Dinamo și Sepsi au terminat la egalitate, scor 1-1, partida desfășurată în cadrul etapei cu numărul 18 din SuperLiga României.
SuperLiga: Universitatea Craiova - CFR Cluj, duminică, 20:30, DGS 1
Premier League: Liverpool - Manchester City, duminică, 18:00, DGS 1
- ”Câinii” au fost în avantaj până în minutul 90+9, atunci când Denis Haruț a executat perfect o lovitură de la 11 metri și a adus un punct echipei sale.
Cătălin Cîrjan: ”Când am semnat cu Dinamo lumea râdea de mine și spunea că o să retrogradez. Acum mă bat la titlu”
La finalul partidei, Cătălin Cîrjan s-a declarat dezamăgit de rezultatul final, însă nu și de jocul echipei.
Mai mult, decarul lui Dinamo a avut un mesaj și pentru cei care l-au criticat în vară pentru că a semnat cu grupa din ”Ștefan cel Mare”.
”Am început bine, ne-am creat ocazii. Din păcate, același lucru. Dăm un gol și ne apărăm. Suntem dezamăgiți. Dar așa e la fotbal. Am jucat ca o echipă. Se vede că suntem o familie. Cred că ne-a lipsit șansa în această seară.
Jucăm foarte bine. În prima repriză ne-am simțit foarte bine. Îi auzeam pe adversari spunând că nu puteau să iasă din prima jumătate. În a doua repriză nu am reușit să înscriem al doilea gol și așa a venit golul lor.
Când am semnat cu Dinamo lumea râdea de mine și spunea că o să retrogradez. Acum ne batem la campionat și e extraordinar.
Vedeam victoria asigurată. Ne apăram, eram foarte mulți acolo. Se întâmplă la fotbal. A fost o greșeală”, a spus Cătălin Cîrjan.
VIDEO cu rezumatul partidei
Etichete: liga 1 , dinamo , catalin cirjan
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Klaus Iohannis le-a cerut iertare românilor pentru deciziile pe care le-a luat și pe care nu le-a...