Contra l-a căutat pe Ronaldo la vestiare, după ce lusitanul ”l-a făcut KO”, iar gestul lui CR7 a făcut înconjurul lumii: ”Cum?”
articol scris de Digi Sport29.11.2024, 21:21
Cristiano Ronaldo (39 de ani), starul lui Al-Nassr, a învins-o de unul singur pe Damac, formația pregătită de Cosmin Contra (48 de ani). CR7 a reușit o dublă și echipa sa s-a impus cu 2-0, în etapa a 12-a din Arabia Saudită.
SuperLiga: Dinamo - Sepsi, sâmbătă, 20:30, DGS 1
SuperLiga: Unirea Slobozia - Hermannstadt, sâmbătă, 15:00, DGS 1
Cristiano a deschis scorul din penalty, în minutul 17, apoi a închis tabela în minutul 79. La Damac, Florin Niță și Nicolae Stanciu nu au putut fi folosiți, din cauza accidentărilor suferite la echipa națională.
Întâlnire ”stelară” între Cosmin Contra și Cristiano Ronaldo! Românul l-a rugat pe CR7 să semneze câteva tricouri după meci
Galerie Foto
După meci, Contra l-a căutat pe CR7 în zona vestiarelor și l-a rugat să semneze câteva tricouri. Starul portughez s-a conformat, iar internetul a ”explodat”: ”Cosmin Contra, întâlnire cu starul CR 7”, a apărut pe contul oficial de Instagram al ligii saudite.
Peste 25.000 de aprecieri și sute de comentarii au adunat imaginile într-o oră de la postare. Acestea au fost redistribuite masiv și au fost văzute de milioane de oameni din toate colțurile lumii.
”Cum poate cineva să-l urască pe băiatul ăsta?”, ”Asta înseamnă să fii un jucător și un om de TOP”, ”Regele”, ”GOAT (n.r.- cel mai bun din istorie)” și ”Omul poporului”, au fost doar câteva dintre reacțiile internauților.
Cristiano Ronaldo a ajuns la 915 goluri marcate în carieră și-și continuă cursa pentru a atinge borna 1.000. Al-Nassr ocupă locul 3, cu 25 de puncte, la 5 lungimi în urma liderului Al-Ittihad, care are și un meci mai puțin disputat. De partea cealaltă, Damac e pe 11, cu 14 puncte.
Etichete: cristiano ronaldo , cosmin contra , al nassr , damac
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Preşedintele demisionar al PSD, Marcel Ciolacu, a declarat vineri, în contextul renumărării...