Exclusiv Când va fi gata noul stadion din Sfântu Gheorghe! Anunțul conducerii lui Sepsi
articol scris de Digi Sport16.06.2021, 16:58
Cornel Șfaițer, președintele celor de la Sepsi, a dezvăluit când va fi gata noua arenă din Sfântu Gheorghe, pe care covăsnenii vor juca din acest sezon.
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Jucătorii lui Leo Grozavu vor putea evolua pe arena de 8.400 de locuri la finalul lunii august, spune Șfaițer.
Până atunci, oficialii clubului vor să profite de noua ”bijuterie” pentru a atrage un sponsor puternic. Patronul Laszlo Dioszegi a dezvăluit recent că Sepsi este dispusă să vândă numele noului stadion în schimbul sumei de un milion de euro.
Cornel Șfaițer: ”Arena va fi gata la finalul lunii august”
„Arena nouă va fi gata la finalul lunii august. La momentul ăsta se lucrează și la arena nouă, dar și la stadionul vechi. Trebuie să facem niște dotări pentru Conference League. Arată excepțional arena nouă, e formidabilă. Gazonul este formidabil”, a spus Șfaițer, la Liga Digisport.
Galerie Foto
Sepsi s-a calificat în premieră în preliminariile unei competiții europene. Covăsnenii vor evolua în Conference League, în turul doi, unde se vor duela cu Spartak Trnava (Slovacia) sau Mosta FC (Malta).
Detaliile noului stadion din Sf. Gheorghe
- 8.400 de locuri va avea stadionul din Sf. Gheorghe
- 10 cabine pentru comentatori
- 144 de proiectoare Philips led de generaţia a 3-a vor lumina stadionul din Sf. Gheorghe, conform standardelor cerute de UEFA
- 4200 m cablu triax va fi desfăşurat în infrastructura stadionului
- transmisia TV va putea fi făcută cu până la 18 camere
Etichete: sepsi , cornel sfaiter , stadion sepsi
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Un grav accident rutier a avut loc, în noaptea de miercuri spre joi, în judeţul Argeş, unde tânăr...