Video Campion cu Universitatea Craiova în '91, a acuzat arbitrajul după meciul cu FCSB
articol scris de Digi Sport14.04.2025, 14:25
Universitatea Craiova și FCSB au remizat, duminică seară, în Bănie, 0-0, după un meci în care arbitrul Horațiu Feșnic (35 de ani), din Cluj-Napoca, a fost criticat.

Champions League: Arsenal - PSG, marți, 21:45, DGS 1
Liga 2: Metaloglobus - FC Argeș, marți, 19:00, DGS 1
Pe stadion a fost prezent și Silvian Cristescu (54 de ani), unul dintre foștii oficiali ai ”Științei”, fost căpitan de-ai oltenilor, dar și campion în 1991, sezon în care Universitatea Craiova a bifat cel mai recent event.
- Sorin Cârțu a răbufnit după 0-0 cu FCSB! ”Parcă era un cățel Mirel. Nu mai faceți, mă, teatru din ăsta”
Silvian Cristescu, campion cu Universitatea Craiova în '91, a acuzat arbitrajul după meciul cu FCSB. ”Au beneficiat de ajutor”
Cristescu a spus că oltenii se pot simți nedreptățiți în raport cu ultimele 10 minute ale partidei, când a existat și ratarea monumentală a lui Mora, care a nimerit transversala în minutul 90+3, dintr-o poziție excelentă.
”Dacă ne luăm după ultimele 10 minute, ar trebui să fim nemulțumiți. A fost un joc echilibrat per total, dar cu ocaziile mai mari de partea noastră.
În mod normal, cine câștiga meciul ăsta stătea bine. E bun și un punct, se joacă campionatul. Și Rapid poate să aibă șanse la locul 3.

Să vedem după Rapid - CFR Cluj.
A fost un arbitraj bunicel, cu 2-3% în plus pentru FCSB. Noi am făcut un joc foarte bun, nu le-am dat spații. Nu au avut niciun șut pe poartă, la Gele a fost fault în atac înainte, nu se pune.
Ei au avut o posesie sterilă, noi am făcut un joc bun. Mora, care dacă dădea gol, era MVP-ul partidei.
El și Mitriță au fost cei mai buni. Era normal să fie un joc închis, cine să se descopere? Șanse sunt în continuare, sunt 3 puncte diferență. Titlul se joacă până în ultima etapă. Oaspeții noștri au beneficiat de un ajutor al arbitrului”, a spus Cristescu, la ieșirea din stadion.
Prestația lui Horațiu Feșnic l-a scos din sărite pe Gigi Becali: ”A înclinat terenul!”
Finanțatorul roș-albaștrilor a analizat jocul echipei sale, dar s-a referit și la maniera de arbitraj a lui Feșnic.
”Nu mi-a plăcut de Feșnic. O să trecem mai departe, dar nu e bine ce faci. Așa azi, că l-a înclinat el, adică Feșnic? (n.r. Târnovanu?). Atunci zic și eu că l-a înclinat, dar nu uite că nu i-a ieșit, nu l-a înclinat bine. La Screciu nu a văzut el bine, săracul.
Nu mai pot să-l compar pe Kovacs, de Kovacs nu mai ai ce să zici. Anul ăsta am spus de Kovacs că a antrenat impecabil, chiar și frate-su.
Eu nu cred că Feșnic se va îndrepta, adică de Kovacs am zis multe, dar după am zis că a arbitrat bine. La Feșnic nu a fost greșeală omenească, nu se poatea așa. În seara asta a înclinat terenul, prea multe, mici, dar multe”, a spus Becali, în direct la Digi Sport.
Clasamentul din SuperLigă, după Universitatea Craiova - FCSB 0-0

VIDEO cu rezumatul meciului Universitatea Craiova - FCSB 0-0
Etichete: silvian cristescu , horatiu fesnic , video craiova fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News

Liderul AUR, George Simion, a părăsit, la scurt timp după începerea discuțiilor, dezbaterea...