Campania "Nimeni la meci": schimbarea numelui și siglei nu e pe placul fanilor Stelei
21.01.2015, 22:08Fanii Stelei nu au primit bine decizia conducerii clubului de a renunţa la vechea siglă şi de a evolua sub denumirea de FCSB în partea a doua a sezonului.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Susţinătorii campioanei sunt decişi să boicoteze meciurile roş-albaştrilor în retur, considerând că oficialii stelişti "nu dau doi bani pe suporteri".
Astfel, pe Facebook a fost lansată campania "Nimeni la meci", prin care fanii Stelei vor să îşi arate nemulţumirea faţă de acţiunile recente ale conducerii.
"După atâţia ani, ni se dovedeşte pentru a nu ştiu câta oară că cei care conduc clubul de fotbal nu dau doi bani pe suporteri. Pentru ei, noi nu contăm. Ei îşi fac planul doar în funcţie de bani şi de interesele proprii. Suporterii, cei care trăiesc şi care dau valoare acestei echipe, în ochii lor sunt doar un impediment. Singurul lucru care contează sunt banii veniţi din buzunarele noastre", a scris unul dintre membrii Peluzei Sud.
"După aducerea în mizerie a numelui Steaua şi terfelirea lui prin presă, asocierea cu scandaluri şi escrocherii, cu personaje interlope, cu puşcăriaşi şi farisei, în frunte cu ciobanul becali. După umilirea unor simboluri. După renunţarea la NUMELE ECHIPEI NOASTRE, LA EMBLEMĂ şI LA CULORI cu o uşurinţă inexplicabilă. După ignorarea oricărei urme de transparenţă şi de bun simţ faţă de propriii suporteri. După aducerea a tot mai mulţi jucători care au un trecut clar anti-stelist şi care ne-au jignit de zeci şi sute de ori... MERITĂ SĂ-I LOVIM ACOLO UNDE-I DOARE CEL MAI TARE! LA BANI! NIMENI LA MECI, NIMENI SĂ NU VIZIONEZE MECIURILE ECHIPEI ANONIME FCSB", a mai scris suporterul stelist.
"Momentan, Steaua Bucureşti există doar prin noi. Cei care îi decid soarta, atât analfabeţii şi incompetenţii puşi de cioban să gestioneze clubul de fotbal, cât şi reprezentanţii MAPN-ului, sunt nişte mercenari fără scrupule cărora nu le pasă de dragostea noastră, de idealurile noastre, de anii noştri pierduţi", încheie fanul roş-albaştrilor.
Mesajul este însoţit de o fotografie alb-negru cu emblema pe care clubul de fotbal a pierdut-o în favoarea Ministerului Apărării, iar în locul în care de obicei era scris numele echipei apare îndemnul "Nimeni la meci".
Etichete: steaua , program digi sport , liga i , digi sport , digisport , digi sport live , peluza sud , digi sport online , fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O înregistrare video care pretinde că arată capturarea de către ruşi a unui australian care lupta...