Exclusiv "Camo, Camo, nu este penalty!". CFR Cluj, reacție oficială după ce Istvan Kovacs i s-a adresat astfel lui Mario Camora
articol scris de Digi Sport21.09.2023, 19:24
Miercuri, FRF a publicat dialogul dintre Istvan Kovacs și Horia Mladinovici (ambii 39 de ani), purtat în timpul meciului CFR - Petrolul, scor 1-0, jucat în etapa a noua a SuperLigii.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
În minutul 49, Petrolul a solicitat penalty la un duel între Ajeti și Justiniano, iar Mladinovici, aflat în camera VAR, l-a asigurat pe Kovacs că poate relua jocul. Pe înregistrare, cel din urmă se aude în timp ce i se adresează lui Mario Camora (36 de ani) cu un apelativ considerat de unii nepotrivit.
CFR Cluj a reacționat, după ce Istvan Kovacs i s-a adresat lui Mario Camora cu "Camo"
Concret, Kovacs a fost înregistrat în timp ce rostește propoziția "Camo, Camo, nu este penalty, am verificat". A doua zi după publicarea materialului, CFR Cluj a oferit o primă reacție, prin vocea președintelui Cristi Balaj (52 de ani).
"Păi și eu îi ziceam lui Dănciulescu 'Danciu'. Iar forma de respect pe care o ai față de jucător, mai ales cei vechi, o arăți prin deciziile pe care le iei. Toți îi zicem Camo, să știi! L-am luat pe Dănciulescu așa, la întâmplare. Au mai fost și alții.
Respectul ți-l arăți prin modul în care te comporți. Probabil de la Petrolul nu l-a întrebat nimeni, dar e important ca arbitrul să comunice cu jucătorii și s-o facă cât se poate de decent. Dacă un jucător e curios sau întreabă ceva, trebuie să-i răspunzi", a spus Balaj, la Fotbal Club.
FRF a publicat dialogul dintre Istvan Kovacs și Horia Mladinovici
Cei de la FRF au inserat și dialogul pe care Kovacs și Mladinovici l-au purtat înainte de pronunțarea deciziei. Aceștia au discutat atât de faza petrecută în careul ardelenilor, cât și cea imediat ulterioară, din careul ploieștenilor.
Horia Mladinovici: Am verificat posibil penalty la ambele faze. Îi vine în picior jucătorului Petrolului. Fund, de fapt. În partea cealaltă, îi vine în piept jucătorului de la CFR.
Istvan Kovacs: Ce înseamnă picior, fund? N-am înțeles asta. Vorbește, Horia, că n-am înțeles!
Horia Mladinovici: Am vrut să zic zona coapsei spre fund. Ai înțeles?
Istvan Kovacs: Nu. La faza când a cerut penalty, ce s-a întâmplat?
Horia Mladinovici: Mingea i-a venit jucătorului de la Petrolul în zona șoldului.
Istvan Kovacs: La fault ai verificat? Pentru Petrolul.
Horia Mladinovici: Am verificat și posibil henț și posibil fault.
Istvan Kovacs: Ok, pot să reiau jocul?
Horia Mladinovici: Da, poți relua jocul, a fost dialogul dintre cei doi.
VIDEO cu rezumatul meciului CFR Cluj - Petrolul 1-0:
Etichete: istvan kovacs , cristi balaj , mario camora
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...