”Cam prostuț!” Claudiu Petrila și-a ”taxat” adversarii, după CFR Cluj - Rapid 1-1
articol scris de Digi Sport14.04.2025, 23:11
CFR Cluj și Rapid au încheiat la egalitate, scor 1-1, în cadrul etapei a 4-a din play-off-ul SuperLigii.

SuperLiga: Petrolul - Farul, luni, 18:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - CFR Cluj, luni, 21:00, DGS 1
În duelul desfășurat în Gruia, golurile partidei au fost marcate de Leo Bolgado (minutul 7), pentru gazde, respectiv Mattias Kait (minutul 52), pentru oaspeți.
Claudiu Petrila s-a declarat dezamăgit de calitatea gazonului din Gruia, la CFR Cluj - Rapid 1-1
- Confruntarea dintre cele două echipe a putut fi urmărită în direct pe Digi Sport 1. De asemenea, abonații Digi România au mai putut urmări partida pe site-ul digisport.ro, dar și în aplicația Digi Sport.
La finalul partidei, Claudiu Petrila s-a declarat nemulțumit de rezultatul înregistrat pe tabela de marcaj, deoarece a considerat faptul că Rapid merita să câștige confruntarea cu ardelenii.
Mai mult decât atât, jucătorul ofensiv din Giulești i-a ”înțepat” pe cei de la CFR Cluj, pentru că nu au întreținut gazonul de pe ”Dr. Constantin Rădulescu” în mod corespunzător, iar Petrila a descris starea terenului ca ”prostuță”.
”Am făcut un meci bun. Consider că am dominat cam toată partida, chiar dacă la pauză am intrat cu un gol în minus. Meritam să câștigăm acest joc.

La pauză, ne-am dat seama că nu am stat în teren așa cum trebuie să stăm. Am vorbit cu 'Mister' și am știut ce avem de făcut.
A fost un meci greu, pe un teren cam prostuț. Nici măcar nu l-au udat (n.r. cei de la CFR Cluj), ca să meargă mai bine mingea. E un egal mai bun pentru ei, decât pentru noi.
Vrem să terminăm în primele 3 echipe. Dacă nu se poate, atunci în primele 4, să prindem barajul pentru cupele europene. Plus că mai avem și Cupa României”, a declarat Claudiu Petrila, la flash-interviu.
Clasamentul din play-off-ul SuperLigii, după CFR Cluj - Rapid 1-1

VIDEO cu rezumatul meciului CFR Cluj - Rapid 1-1
Etichete: rapid , cfr cluj , video cfr cluj - rapid , claudiu petrila
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News

Discuția dintre președintele SUA, Donald Trump și liderul ucrainean, Volodimir Zelenski, de la...