Video Bumbescu: "Gigi mi-a dat odată o mie de euro, dar n-am fost niciodată să-i cer bani"
16.01.2017, 11:37După ce Gigi Becali a făcut praf mai mult jucători ai Stelei din echipa care a câștigat Cupa Campionilor Europeni în 1986, pe care i-a acuzat că "veneau la Palat și cerșeau bani" și apoi l-au furat, a venit și replica, prin vocea lui Adrian Bumbescu.
SuperLiga: FCSB - Unirea Slobozia, duminică, 18:15, DGS 1
SuperLiga: Petrolul - Dinamo, duminică, 20:45, DGS 1
"Domnul Becali cam uită ce spune. Ca să știe lumea ce s-a întâmplat. M-a sunat Bărbulescu să mergem la Gigi Becali că are nevoie de niște bani. Am mers la Gigi, acolo era agitație, Giovani, Victor, Nețoiu, mai mulți. Am intrat ne-am salutat. Ne-a luat Gigi de gât și am mers să vorbim. I-am spus: Am venit cu Ilie să-ți spună ceva! M-am dus mai departe ca să-i spună Ilie ce avea de spus și Ilie tăcea din gură. A zis Gigi, bine mă, dacă ați trecut pe mine, uite, ia tu o mie de euro și tu o mie de euro. Eu n-am fost niciodată să-i cer bani lui Becali. Acesta a fost contextul" povestit fostul fundaș în cadrul unei intervenții telefonice în cadrul emisiunii Digi Sport Matinal.
Bumbescu a ținut să-i reamintească patronului Stelei că el a fost cel care i-a băgat practic în buzunar aproape 7 milioane de euro. Fostul apărător a fost cel care l-a propus Stelei pe Florin Gardoș și a însistat pe lângă finanțatorul roș-albaștrilor că transferul să se facă.
"Ar trebui să-și aducă aminte când am fost și l-am recomandat pe Gardoș și a luat 6,8 milioane pe el. Atunci trebui să mă cheme să-mi dea niște bani, că i-am băgat bani în buzunar. Să-i întrebe pe Argăseală, pe Virgil și pe Teia Sponte când am venit și l-am propus. Argăseală nu l-a vrut și a zis că nu-i de Steaua" a mai spus Bumbescu.
Fostul mare fundaș al Stelei a mai anunțat că tot el a fost cel care l-a format și pe Florin Niță, actualul portar titluar al trupei patronate de Gigi Becali. "Nită e portarul crescut de mine de la 7 ani și era extremă dreaptă. Nu avea niciodată bani de cantonament și l-am ajutat foarte mult pe tema asta. La mine a fost reprofilat. La 9-10 ani aveam probleme cu portarii și l-am băgat în poartă. La 16 ani a venit de la centrul de medicină sportivă că nu mai are să facă efort că are probleme cardiace și atunci a plecat la Chiajna".
Bumbescu este în prezent implicat în proiectul Armatei și chiar a fost acuzat de Becali că în vara lui 2015, fiind angajat la Steaua din Liga 1, a luat copiii de la grupa 2001 și i-a dus la Academia de Juniori pe care urma să o deschidă Armata. Fostul apărător a dezvăluit că ar putea fi antrenorul echipei care va fi înființată în această vară.
"Trebuie să vedem ce antrenor aducem, să vedem ce va selecta și de la echipa pe care o pregătesc eu, juniori U16. Există o opțiune să preiau eu primă echipă, dar până la vară este destul timp. Oricum, avem de unde alege" a încheiat Bumbescu.
Etichete: steaua , adrian bumbescu , bumbescu becali , ban becali bumbescu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Românii sunt chemați la urne, duminică, 24 noiembrie, pentru a vota în primul tur al alegerilor...