Video Budescu: “Obiectivul principal este să prindem play-off-ul, astfel încât să ajungem în Europa”
24.10.2016, 23:36VIDEO FC Botoşani – Astra Giurgiu 0-0. Campioana României a încheiat la egalitate meciul disputat cu echipa lui Leo Grozavu, iar jucătorii Astrei s-au declarat mulţumiţi de punctul scos. Constantin Budescu spune că de acum echipa se va axa mai mult pe campionatul intern, după ce au reuşit accederea în grupele Europa League.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Soarta Astrei a depins de parcursul european, iar odată ce echipa a reuşit calificarea în grupele Europa League, Constantin Budescu şi compania se vor axa pe campionatul intern.
"Am jucat contra unei echipe foarte bune, am avut ocazii, dar pot spune că suntem mulţumiţi de rezultat. Probabil dacă înscriam una din multele ocazii pe care le-am avut am fi reuşit să câştigăm”, a declarat Budescu cu privere la meciul cu Botoşani.
În ultimul meci al turului Ligii 1, echipa campioană, cu moralul la cote înalte după victoria de la Plzen, nu a reuşit să lege o a doua victorie. “A fost acel moment bun de la Plzen pe care speram să îl avem şi aici. Cei din conducere ne-au asigurat că totul va reveni la normal. Pentru noi au fost foarte multe probleme. Ne-am calificat în grupele din Europa League pentru că soarta Astrei depindea de acest lucru”, a mai spus fotbalistul.
Constantin Budescu a părăsit terenul de joc în minutul 76, lăsându-i locul lui Florea. Fotbalistul de 27 de ani a acuzat dureri la coapsă şi spune că mâine va fi supus unui control amănunţit. “Încerc să joc cât mai bine, am simţit ceva la coapsă, o să văd mâine dacă e ceva grav”, a spus Budescu, care a mai adăugat că Liga 1 nu este singura competiţie internă importantă pentru Astra: “Cupa României este de asemenea importantă pentru noi, astfel că sperăm să câştigăm meciul din 16-imi. Şi odată cu acest meci, sperăm să vină şi alte rezultate bune pentru Astra. Obiectivul principal este să prindem play-off-ul care să ne ducă în Europa”.
Etichete: liga 1 , europa , astra , play off , budescu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...