Bilanțul accidentărilor la Steaua: trei jucători ratează sigur Supercupa cu Petrolul, alți doi sunt incerți
07.07.2013, 23:43Cantonamentul din Anglia a făcut victime printre jucătorii Stelei. La ultimul amical, 1-1 cu Sheffield United, Reghecampf a preferat să joace ultimele cinci minute în inferioritate numerică, în condițiile în care mai mulți elevi ai săi au acuzat loviturile dure ale britanicilor.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Imediat după meci, Adrian Popa și Cornel Râpă au acuzat dureri mari, asta după ce Ciprian Tătărușanu a fost înlocuit rapid cu Niță, în urma unei probleme la inghinali. În acest moment, Laurențiu Reghecampf are nouă jucători care se confruntă cu probleme medicale, iar până la meciul cu Petrolul, din Supercupa României, au mai rămas doar câteva zile. Nu toți riscă însă să absenteze la partida de pe Arena Națională.
CAZURILE DELICATE
- Adrian Popa are șanse mari să rateze Supercupa! Fotbalistul de bandă a suferit o contuzie extrem de puternică la pulpa piciorului stâng, având mari probleme în a se deplasa, la finalul jocului cu Sheffield United. VIDEO Imagini cu Adrian Popa accidentat, AICI;
- Cornel Râpă are doar o întindere, dar sunt semne de întrebare și în cazul său, deoarece Reghecampf nu vrea să forțeze jucătorii cu scurt timp înainte de "dubla" cu Vardar, din preliminariile Champions League. Râpă nu se numără însă printre titularii echipei;
CAZURILE FERICITE
- Ciprian Tătărușanu a fost schimbat în amicalul cu Sheffield pentru ca a simțit o problemă la mușchii inghinali, dar nu sunt semne de întrebare în privința Supercupei. Totuși, medicul Radu Paligora îl va ține sub observație pe viitor, pentru ca accidentarea să nu se agraveze;
- Lukasz Szukala a acuzat dureri tot la inghinali, dar afecțiunea sa nu este una serioasă și fundașul germano-polonez se poate antrena în regim normal și va juca din primul minut al partidei cu Petrolul, alături de Vlad Chiricheș, în centrul defensivei roș-albastre;
- Daniel Georgievski a suferit o lovitură la piciorul drept, după un contact cu un adversar, dar nu riscă să rateze meciul de pe 10 iulie, în condițiile în care și rivalul său pe post, Râpă, a trecut printr-o accidentare asemănătoare;
- Florin Gardoș este cazul cel mai fericit: el s-a lovit cu Răduț, după ce au sărit amândoi la cap pentru un balon, dar nu a suferit nimic grav. Doar Răduț a primit diagnosticul de "echimoză", însă staff-ul medical l-a recuperat deja;
CAZURILE GRAVE
- Lucian Filip s-a antrenat separat pe toată durata cantonamentului din Anglia, având probleme medicale mai vechi, astfel că nu va juca în Supercupă și are șanse mici să fie recuperat până la "dubla" cu Vardar Skopje. Pe postul său mai poate evolua Prepeliță;
- Alexandru Chipciu și Gabriel Matei sunt accidentați de mai multă vreme și vor mai lipsi câteva luni bune de pe gazon, Reghecampf știind că nu se poate baza pe ei în prima parte a sezonului 2013/2014.
Reghecampf a ales primul "11" pentru Supercupa cu Petrolul! Postul de vârf, singura dilemă
Etichete: steaua , laurentiu reghecampf , reghecampf , chipciu , accidentari , bilant steaua , steaua accidentati , steaua bourceanu , accidentati reghecampf
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O înregistrare video care pretinde că arată capturarea de către ruşi a unui australian care lupta...