Becali, insinuări după Sepsi - CFR 0-2: "A fost comedie! A fost circ ce au făcut fundaşii centrali"
15.08.2017, 20:41Gigi Becali a lansat un nou atac la adresa CFR-ului. Dacă până acum s-a făcut referire la faptul că ardelenii ar beneficia de arbitraje favorabile, patronul FCSB a insinuat acum că meciul de aseară, dintre clujeni şi nou-promovata Sepsi, ar fi fost unul care a ridicat semne de întrebare.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
În ultima săptămână, Dinamo şi FCSB au fost extrem de vocale la adresa cavalerilor fluierului, lăsând să se înţeleagă faptul că arbitrii greşesc în mod voit împotriva lor pentru a avantaja într-o luptă de la distanţă CFR-ul.
În direct la Digi Sport, în cadrul emisiunii Fotbal Club, latifundiarul a vorbit despre confruntarea câştigată de CFR în deplasarea de la Sepsi, scor 2-0, de luni seară.
"Nu mi-a dat niciodată să văd aşa echipă slabă ca aseară. Nici în Liga a 4-a, a fost comedie, şi-au dat cu stângul în dreptul. Dacă voi spuneţi că Sepsi e echipă bună şi au jucat cum au jucat, înseamnă că a fost ceva necurat între ei. A fost circ ce au făcut fundaşii centrali", a spus Becali la Digi Sport.
Întrebat despre dorinţa FCSB de a purta banderole albe în semn de protest faţă de arbitraje, dar şi despre campania anti-CFR, Becali şi-a susţinut punctul de vedere.
"Dacă se greşeşte în favoarea Stelei, presa şi toată lumea ia foc. Nu e normal să facem şi noi gălăgie când ni se scoate mingea din poartă? Chiar dacă nu e furăciune şi doar greşeală. Înţeleg să nu dea penalty la Tănase, dar să ne scoţi mingea din aţe? D-aia i-am felicitat pe Contra şi Mutu, pentru că noi vrem arbitraje curate", a mai spus Becali.
Etichete: becali , sepsi cfr , becali cfr , cfr sepsi , becali cfr cluj
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...