Becali îl poate pierde pe Compagno: "De la FCSB, se vinde bine. E cel mai bun nouar din România, ca în timpurile vechi"
articol scris de Digi Sport01.01.2023, 19:03
Andrea Compagno (26 de ani) are un sezon excelent la FCSB și ar putea prinde un transfer în străinătate. O spune chiar fostul atacant Florin Costea, care crede că italianul este cel mai bun atacant din Liga 1.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Florin Costea: "Pe Compagno îl văd plecând în Vest. De la FCSB, se vinde bine"
"Compagno e foarte bun, mi se pare cel mai bun număr 9 din campionatul României. E un 9 autentic, un număr 9 cum erau în timpurile vechi. Foarte bun!
Craiova a pierdut foarte mult prin plecarea lui. Cu el ar fi fost probabil în play-off sau în apropierea play-off-ului. S-a adaptat foarte ușor la FCSB, a înscris goluri și probabil va fi și golgheterul campionatului, dacă va fi sănătos.
Îl văd plecând în Vest, de ce nu? Dacă va avea evoluții la fel de bune în continuare, va ieși golgheterul campionatului, de ce nu? De la FCSB, se vinde bine", a spus Florin Costea, într-un interviu pentru Sport.ro.
Andrea Compagno, ales atacantul italian al anului, s-a accidentat grav
Andrea Compagno a fost transferat de la U Craiova 1948 la FCSB la finalul lunii august 2022. Gigi Becali i-a plătit lui Adrian Mititelu 1.5 milioane de euro, iar scopul finanțatorului "roș-albaștrilor" a fost acela de a deveni campion cu ajutorul lui Compagno.
Atacantul italian a și devenit golgheterul Ligii 1, cu 14 goluri. În plus, în tot anul calendaristic 2022, Compagno are 23 de goluri, dacă le punem la socoteală și pe cele din tricoul celor de la U Craiova 1948. De altfel, Compagno a fost desemnat cel mai bun marcator italian al anului, peste nume mari, precum Vincenzo Grifo, sau Fabio Borini.
Numai că, între timp, el s-a accidentat grav la meciul cu Chindia, după ce s-a ciocnit cap în cap cu colegul său, Darius Olaru.
Asta nu înseamnă că Andrea Compagno nu va putea fi vândut pe o sumă bună, însă nu acum, mai ales că se află în refacere. În orice caz, cota sa a crescut, iar patronul de la FCSB se așteaptă să obțină o sumă mare.
La un moment dat, fostul fundaș stelist Valeriu Răchită l-a luat peste picior pe Gigi Becali: "Dacă va fi vândut pe cel puțin 3 milioane de euro, eu o să îi spun lui Gigi Becali numai ’maestru al transferurilor’ de aici încolo”.
Etichete: florin costea , gigi becali , andrea compagno
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...