Video ”De neprivit”! Moment ”horror” în startul meciului Chindia - FCSB: Darius Olaru și Andrea Compagno s-au accidentat reciproc
articol scris de Digi Sport11.12.2022, 20:41
Meciul Chindia - FCSB, din cadrul etapei a 20-a a Ligii 1, a fost întrerupt după doar două minute.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
În încercarea de a juca o minge aflată în aer, Darius Olaru și Andrea Compagno nu s-au observat reciproc și s-au ciocnit dur.
Darius Olaru și Andrea Compagno s-au accidentat reciproc
Ambii jucătorii au încasat lovituri puternice la nivelul feței, iar Darius Olaru a părut că a suferit o comoție.
VIDEO cu momentul ciocnirii. Atenție, imagini cu puternic impact emoțional!
”De neprivit”, a fost reacția comentatorului Digi Sport, după ce a revăzut momentul ciocnirii.
Atât Darius Olaru, cât și Andrea Compagno au avut nevoie de intervenția echipei medicale, au fost pansați în jurul capului, dar nu au mai putut continua jocul.
Cel mai afectat a părut Darius Olaru, care a fost scos din stadion cu ajutorul membrilor staff-ului și a fost transportat la spital.
VIDEO cu momentul în care Darius Olaru iese din stadion:
Mihai Pintilii, forțat să facă două schimbări
Darius Olaru a fost înlocuit cu Răzvan Oaidă, în timp ce locul lui Andrea Compagno a fost luat de David Miculescu.
Astfel, Mihai Pintilii a fost forțat să schimbe formula de start după nici două minute de joc.
FCSB, după schimbările din startul meciului cu Chindia:
- Vlad - Crețu, Dawa, Tamm, Radunovic - Oaidă, Șut, Edjouma - Cordea, Miculescu, Oct. Popescu
Etichete: darius olaru , chindia fcsb , andrea compagno
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...