Avertisment pentru Moruţan: "Au fost puţini care au venit şi s-au impus imediat". Concurenţă teribilă în ofensivă
21.12.2017, 23:48Olimpiu Moruţan a devenit oficial jucătorul celor de la FCSB, însă mijlocaşul de 18 ani se va alătura roş-albaştrilor abia din sezonul viitor. Fotbalistul a fost lăsat la FC Botoşani, unde va putea evolua constant, înainte de a veni să se lupte pentru titularizare cu numele mari din echipa lui Nicolae Dică.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Ilie Dumitrescu avertizează, însă, că noul jucător preferat al lui Gigi Becali nu va avea o misiune uşoară în încercarea de a se impune la actuala vicecampioană a României. Pe lângă vârsta fragedă şi lipsa de experienţă, Moruţan va trebui să facă faţă şi unei presiuni evident mai mari decât în Moldova.
"Politica e clară la FCSB în momentul de față. Când se remarcă un jucător important, mai ales unde Gigi este specialist, de la linia de mijloc în sus, pentru că pe linia de fund nu are cunoștințe foarte bune și lasă pe altcineva să ia decizii, atunci încearcă să-l transfere.
Morutan e un jucător de perspectivă, foarte talentat. Problema se pune că în momentul în care ai ajuns la Steaua, presiunea e foarte mare, rigorile sunt foarte mari. Atunci trebuie să muncești și să fii pregătit mental. Cred că la cluburile astea importante, unde se joacă play-off, preliminarii de Champions League, trebuie să fii pregătit. În zona asta se întâmplă altceva decât la echipele la care au fost. Trebuie să ai două trei persoane, ca la cluburile importante, care să pregătească pas cu pas tot ce se întâmplă și să ajute jucătorul să ajungă la rigorile clubului", a explicat fostul mare internaţional, la emisiunea "Digi Sport Special".
Ilie Dumitrescu nu exclude ca Moruţan să devină imediat titular şi un jucător decisiv pentru roş-albaştri, dar aminteşte şi de dificultăţile iniţiale pe care le-a avut Nicolae Stanciu, cel care, ulterior, avea să fie vândut la Anderlecht în schimbul unei sume record pentru fotbalul românesc.
"Steaua e un loc unde e o încărcătură mare și o presiune a rezultatului. Plus că cel mai mic eveniment e disecat în trei emisiuni. Vă aduceți aminte cât i-a luat și lui Stanciu să se adapteze. Au fost puțini jucători care au venit și s-au impus imediat. Dar erau jucători puternici mental, cu personalitate, precum Panduru, Gâlcă sau Vlădoiu", a spus analistul Digi Sport.
La FCSB, Moruţan va avea o concurenţă teribilă, în condiţiile în care Dică nu duce lipsă de soluţii de la mijloc în sus.
"Sunt trei posturi în spatele atacantului. Sunt acolo Coman, Tănase şi Budescu. Budescu e punct fix indiferent de transferuri și și-a consolidat poziția prin evoluții, e o problemă pentru antrenor, pentru că nu se integrează în niciun plan tactic băiatul acesta. Budescu are calitate și atunci trebuie să construiești un sistem în așa fel încât să aibă libertate de acțiune, să-și aleagă zona în care să primească mingea, dar până la un anumit nivel.
Mai e Man, care a muncit foarte mult să se impună și tot timpul a adus ceva echipei când a intrat. În multe momente a fost și Teixeira. E un lucru extraordinar când mai ai o soluție în plus", a precizat Ilie Dumitrescu.
Etichete: liga 1 , fc botosani , ilie dumitrescu , fcsb , olimpiu morutan , morutan fcsb , ilie dumitrescu morutan
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O înregistrare video care pretinde că arată capturarea de către ruşi a unui australian care lupta...