”Au prins glas dinamoviștii”. Gică Stan, mesaj clar pentru Nicolae Dică, după ce a sosit la FC Voluntari
articol scris de Digi Sport03.02.2024, 09:57
Nicolae Dică (43 de ani) este noul antrenor al celor de la FC Voluntari, după ce cuplul Marin Dună-Ilie Poenaru a plecat de la gruparea ilfoveanu, după 1-4 cu CFR Cluj în etapa a 23-a a SuperLigii.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Gică Stan, mesaj clar pentru Nicolae Dică: ”Au prins glas dinamoviștii”
Nicolae Dică a început deja antrenamentele cu cei de la FC Voluntari. Acesta va debuta pe banca ilfovenilor luni, de la ora 17:00, în compania celor de la Hermannstadt.
Înaintea meciului de debut, Nicolae Dică a primit un mesaj clar din partea lui Gică Stan, cunoscutul lider de galerie al ilfovenilor.
”Mult succes domnului Dică, iar băieților le doresc multă baftă. Victorie ca să pot să merg pe stardă, că au prins glas dinamoviștii”, a transmis Gică Stan, pe Instagram, după imaginile de la un antrenament al celor de la FC Voluntari.
Gică Stan a spus recent că nu simpatizează cu Dinamo, motiv pentru care și-ar dori ca cei de la FC Voluntari să o învingă pe gruparea din Ștefan cel Mare în meciurile directe din campionat.
Nicolae Dică: ”Obiectivul meu este să terminăm în primele 8, ca să jucăm acel baraj de Conference”
Chiar dacă Nicolae Dică a mărturisit faptul că oficialii celor de la FC Voluntari i-au cerut acestuia doar să salveze echipa ilfoveană de la retrogradare, fostul mijlocaș al celor de la FCSB a susținut că-și dorește ca formația sa să termine campionatul în primele 8 locuri pentru a juca barajul de calificare în Conference League.
De asemenea, tehnicianul s-a declarat convins că va putea atinge acest obiectiv, deoarece cunoaște foarte bine jucătorii celor de la FC Voluntari.
”(n.r. care este obiectivul trasat de club?) Obiectivul este să rămânem în prima ligă, să evităm și barajul. Obiectivul meu este să terminăm în primele 9, sau primele 8 ca să jucăm și acel baraj (n.r. de calificare în Conference League). Chiar asta simt, pentru că de asta am venit.
Cunosc lotul de la FC Voluntari, am lucrat cu o parte din acești jucători. Acest lot nu trebuie să fie pe locul care este acum”, a spus Nicolae Dică, la emisiunea Fotbal Club.
În prezent, FC Voluntari se află pe locul al 14-lea în SuperLigă (loc de baraj la retrogradare), cu 25 de puncte acumulate după 23 de runde, la 7 ”lungimi” în spatele formației clasate pe poziția a 8-a din clasament (Universitatea Cluj, cu 32 de puncte).
Clasament SuperLiga
Etichete: nicolae dica , nicolae dica voluntari , gica stan
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...