Atacantul dorit de Mircea Rednic la Dinamo a sosit la București! Are ”pașaport european”
articol scris de Digi Sport06.10.2021, 11:55
Imediat cum a semnat cu Dinamo, Mircea Rednic (59 de ani) a anunțat că-și dorește două transferuri: un fundaș dreapta și un atacant de careu. Dorința i s-a îndeplinit pe jumătate, ”numărul 9” a ajuns la București.
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Așa cum a anunțat Iuliu Mureșan, directorul executiv al clubului, vârful dorit de Mircea Rednic are ”pașaport european” și ”nu a mai jucat în România”. Este vorba despre Salif Cisse (27 de ani), ultima dată la Botev Plovdiv, formați de care s-a despărțit la finalul sezonului precedent.
- 150 de mii de euro este cota de piață a lui Salif Cisse, potrivit Transfermarkt.
Atacantul francez Salif Cisse a ajuns la București și se va antrena cu Dinamo, sub comanda lui Mircea Rednic
Născut în Franța, atacantul a aterizat deja la București și se va antrena câteva zile sub comanda lui Mircea Rednic, iar abia apoi ”Puriul” va decide dacă-i va pune contractul ”pe masă” sau îl va lăsa să plec și se va reorienta către un alt vârf. Conform Fanatik, Cisse va fi ”încercat” în amicalul pe care Dinamo îl va susține în compania Petrolului, sâmbătă, în Ștefan cel Mare.
- Crescut de Le Mans, Salif Cisse a mai evoluat la Limoges, Lucon, DC Motema Pembe (Congo), Belfort, Athletic Marseille, Granville, Tsarsko Selo și Botev Plovdiv.
În stagiunea precedentă, francezul a bifat 20 de partide pentru Botev Plovdiv și a marcat patru goluri pentru formația care a încheiat pe poziția a 10-a în prima ligă din Bulgaria.
Chiar dacă Salif Cisse va semna sau nu cu Dinamo, transferurile nu se opresc aici pentru ”câini”. În zilele următoare, sunt așteptați în România alți jucători care vor încerca să-l convingă pe Mircea Rednic, printre care Ayrton Mboko (23 de ani, ex-Standard Liege), Daniel Opare (30 de ani, ex-Antwerp și Augsburg) și Luis Pedro Cavanda (30 de ani, ex-Standard și Lazio), stoperul Joris Gnagnon (24 de ani, ex-Rennes și Sevilla) și mijlocașul Daniel Avramovski (26 de ani, ex-Kayseri).
Etichete: mircea rednic , transfer dinamo , atacant dinamo , salif cisse
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Un grav accident rutier a avut loc, în noaptea de miercuri spre joi, în judeţul Argeş, unde tânăr...