Atacantul din Liga 1 pe care Ciprian Marica îl vede la naționala României: ”Ne dă speranțe”
articol scris de Digi Sport30.08.2022, 11:29
Louis Munteanu (20 de ani), atacantul proaspăt revenit la Farul, sub formă de împrumut de la Fiorentina, a reușit o dublă în meciul câștigat de constănțeni, 3-1 în Gruia, în fața campioanei CFR Cluj.
Cupa României: FCSB - Universitatea Craiova, marți, 20:00, DGS 1
Cupa României: Dinamo - Petrolul Ploiești, marți, 20:00, DGS 2
Internațional român la toate categoriile inferioare de vârstă, de la U16 la U21, Munteanu a primit laude pe bandă rulantă după prestația din duelul cu CFR Cluj. După Gică Hagi, a venit și rândul lui Ciprian Marica să-l elogieze pe vârful Farului.
- 350 de mii de euro este cota de piață a lui Louis Munteanu, conform Transfermarkt.
Ciprian Marica: ”Așteptăm de mult un atacant, iar acest Louis Munteanu ne dă speranțe”
”Venirea acestui tânăr jucător surprinde pe toată lumea, că nu joacă niciun minut la Fiorentina. Mă refer aici la Louis Munteanu care reușește două goluri fantastice contra CFR-ului.
Arată maturitate. Uite, neavând șansa să-și demonstreze calitatea și valoarea la Fiorentina a privat și echipa națională. Este un jucător care ar fi putut să se remarce mult mai bine în campionatul românesc, și uite că iese la rampă.
Așteptăm de mult un atacant, iar acest Louis Muteanu ne dă speranțe. E o foame fantastică de atacant, de marcator, pentru echipa națională și Louis Munteanu poate fi o soluție.
Trebuie doar să ai curaj, să simți jucătorul, să se plieze pe stilul de joc, pe ceea ce îți dorești să joci tu la echipa națională”, a transmis Ciprian Marica, potrivit sport.ro.
VIDEO Primul gol al lui Louis Munteanu în meciul cu CFR Cluj
VIDEO Al doilea gol al lui Louis Munteanu în meciul cu CFR Cluj
Louis Munteanu, în continuare jucătorul Fiorentinei
Născut la 16 iunie 2002, la Vaslui, Louis Munteanu este un produs al Academiei Gheorghe Hagi. El a debutat în Liga I în tricoul echipei FC Viitorul la 17 ani (27 octombrie 2019), într-o partidă cu Dinamo. Vârful este doar împrumutat de Fiorentina la Farul, până la finalul acestui sezon. Italienii au plătit în 2020 nu mai puțin de 1,7 milioane de euro pentru transferul său.
Atacantul este dublu campion de juniori U19 al României şi dublu câştigător al Cupei Italiei Primavera cu Fiorentina, pentru care a marcat 13 goluri în 40 de partide, precizează Agerpres.
De asemenea, el evoluat până acum la toate echipele naţionale ale României, U16, U17, U18, U19, U20 şi U21.
La un moment dat, transferul lui Munteanu la Farul picase, iar italienii anunţau că atacantul nu are nicio variantă palpabilă unde să joace. În această vară a fost dorit şi de către Rapid, dar totul a căzut din cauza dorinţei Rapidului de a avea şi o clauză decentă de transfer definitiv.
Etichete: ciprian marica , louis munteanu , atacant liga 1
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Mai mulți jandarmi s-au luat la bătaie într-un restaurant din București în noaptea de marți spre...