”Ascultă-mă. Deja te opresc”. Cristiano Bergodi a făcut precizări la conferința de presă
articol scris de Digi Sport18.10.2023, 15:22
Cristiano Bergodi (59 de ani), antrenorul Rapidului, a susținut o conferință de presă premergătoare meciului cu UTA Arad, din etapa a 13-a a SuperLigii.
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Meciul dintre UTA Arad și Rapid se dispută vineri, de la ora 21:00, în direct la Digi Sport 1, dar poate fi urmărit și pe site-ul digisport.ro, cât și în aplicația Digi Sport, de către abonații RCS-RDS.
Cristiano Bergodi nu a stat deloc pe gânduri la conferința de presă: ”Deja te opresc”
Întrebat despre o posibilă revenire a lui Antonio Sefer la gruparea giuleșteană, care se antrenează la baza de pregătire a Rapidului, Cristiano Bergodi a lămurit totul.
”Nu, nu. Ascultă-mă. Deja te opresc. Sefer este la echipa de tineret, se antrenează acolo. Nu-l cunosc ca jucător, nu am vorbit niciodată.
Am spus clubului să se antreneze cu tineretul, pentru că nu e momentul acum. Cred că este făcut lotul acum. Pe Sefer îl apreciez ca jucător. În vestiar e totul diferit”, a spus Cristiano Bergodi, la conferința de presă.
Cât despre meciul de la Oradea, cu UTA Arad, Cristiano Bergodi a făcut următoarele precizări: ”După pauză e întotdeauna dificil. Nu știi cum e echipa. După pauză e mereu surpriză, să vedem. E un meci dificil.
Nu știu cât va conta (n.r. lipsa lui Albion Rrahmani). După ce vom vedea cine va juca în locul lui putem vedea. Sigur, e o pierdere grea. Când joci cu un atacant în 4-2-3-1, apoi se accidentează, apoi e greu să joci un alt sistem. Acum e greu să găsești atacanți care s-au antrenat. Acum trebuie să găsim soluții în interior.
Nu mă gândesc că jucăm acolo (n.r. la Oradea). Trebuie să vedem condițiile de acolo. Eu nu am căutat niciodată un alibi.
Avem în spate suporterii care vin și acasă, și în deplasare. Sperăm că vom vedea un Rapid ca acasă, când avem prestații bune. Trebuie să reglăm niște lucruri.
Eu am semnat pe doi ani cu Rapoidul, pentru că am gândul să câștig un titlu cu Rapid. Trebuie construită o echipă, nu se face peste noapte. Sper că putem câștiga ceva, poate titlul sau Cupa României. Obiectivul este locul 1-3. Rapid a avut mereu ca obiectiv Cupa. Trebuie să jucăm pentru a ajunge cât mai sus”, a precizat Cristiano Bergodi.
Clasament SuperLiga
Etichete: cristiano bergodi , uta rapid , antonio sefer
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Au apărut imagini filmate chiar înaintea tragediei aviatice din Kazahstan. Un supraviețuitor a...