Arbitrul care a eliminat trei jucători de la FCSB într-un meci, delegat la duelul roș-albaștrilor cu FC Voluntari
articol scris de Digi Sport21.10.2023, 18:23
FCSB se va duela cu FC Voluntari, în etapa a 13-a din SuperLiga României, meci programat duminică, de la 21:00, pe Digi Sport 1.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Adrian Cojocaru, în cabina VAR la FCSB - FC Voluntari
Marian Barbu va conduce de la centru partida dintre FCSB și FC Voluntari, iar, de la marginea terenului, va fi ajutat de asistenții Sebastian Gheorghe și Adrian Vornicu.
Surpriza este în camera VAR, acolo unde se va afla Adrian Cojocaru, cel care le-a dat mari bătăi de cap roș-albaștrilor sezonul trecut.
FCSB a remizat cu UTA Arad, scor 2-2, în grupele Cupei României, partidă la care Adrian Cojocaru s-a aflat la centru. Atunci, arbitrul a arătat nu mai puțin de patru cartonașe roșii, dintre care trei au fost pentru roș-albaștri.
Primul eliminat a fost Bouhenna, care a văzut două cartonașe galbene în interval de câteva secunde, urmat de Risto Radunovic, care a primit al doilea ”galben” în minutul 90+1.
Cojocaru l-a eliminat apoi și pe Tavi Popescu, în minutul 90+4, după ce a scos al doilea cartonaș galben pentru proteste.
Mihai Stoica: ”N-am văzut niciodată un arbitru care să se comporte ca domnul Cojocaru!”
La acel moment, Mihai Stoica, managerul general al roș-albaștrilor l-a criticat dur pe Adrian Cojocaru, despre care a spus că este ”anti-FCSB”.
”Am văzut multe în fotbal, dar un arbitru care să se comporte ca domnul Cojocaru, niciodată. Doar că meciul din seara asta nu iese din tipare.
Istoria a început la Chiajna, în prelungiri, când Marc i-a pus o talpă în spate lui Man. În careu. La 0-0. N-a dictat nimic. Istoria a continuat cu două penalty-uri comise de Armaș la un meci cu Voluntari câștigat în prelungiri sezonul trecut. Din nou, nimic. Ba nu, galben lui Tănase pentru simulare.
Anul ăsta cu Voluntari, VAR-ul a refuzat să vadă un henț al aceluiași Armaș. Vă las să ghiciți cine a fost arbitru VAR.
P.S. Galben la Erico ignorat. Fault la Musi, idem, pe contraatac eliminarea lui Risto. Minutul 87, al doilea galben Benga, din nou ignore. A treia eliminare dictată în urma unui fault de joc”, a scris Mihai Stoica pe Facebook la acel moment.
Etichete: arbitru , adrian cojocaru , fc voluntari , fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...