Exclusiv Anunțul făcut de Victor Angelescu despre transferuri, după ”cea mai scumpă campanie a Rapidului”
articol scris de Digi Sport18.01.2024, 22:34
Rapid a transferat patru jucători în mercato de iarnă.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Damjan Djokovic, Florent Hasani, Ermal Krasniqi și Borisav Burmaz sunt jucătorii care au semnat în această iarnă cu formația din Giulești.
Victor Angelescu, anunț despre transferuri la Rapid
Victor Angelescu, acționarul minoritar de la Rapid, a vorbit despre campania de transferuri a giuleștenilor. Conducătorul clubului a transmis că, în afară de postul de portar, alte mutări nu vor fi făcute în Giulești.
În ceea ce privește postul de goalkeeper, Rapid așteaptă un răspuns de la Horațiu Moldovan (25 de ani), care este în negocieri avansate cu Real Betis, formație din La Liga.
”În afară de portar, am închis campania. E cea mai scumpă campanie a Rapidului. Trebuie să vedem că investițiile au meritat. Suntem optimiști pentru că ne-am dorit acești jucători. Noi, ca și patroni, ne-am făcut datoria, într-un timp rapid. Noi ne-am încheiat acest scop!”, a declarat Victor Angelescu, la Digi Sport Special.
Cât a plătit Rapid pentru transferuri, în pauza de iarnă
- Florent Hasani (26 de ani), atacant. A costat 300.000 de euro.
- Borisav Burmaz (22 de ani), atacant. A costat 400.000 de euro.
- Ermal Krasniqi (25 de ani), mijlocaș, extremă. A costat un milion de euro.
- Damjan Djokovic (33 de ani), mijlocaș. A venit liber de contract.
Djokovic, Hasani, Krasniqi și Burmaz, prezentați de Rapid
Cei patru jucători au spus de ce au venit la Rapid, dar și care sunt obiectivele pentru perioada următoare.
”La experiența pe care o am, am nevoie de presiune. Mă bucur că am venit la un club care vrea titluri. Au multe puncte peste noi (n.r. cei de la FCSB), dar noi trebuie să ne gândim la drumul nostru.”, a spus Damjan Djokovic.
”Eu sunt fericit să fiu la Rapid. Am decis cu inima să fiu aici. Cred că avem o echipă cu calitate. Vom lupta pentru primele locuri. Trebuie să fim pregătiți fizic și psihic. Vom juca la victorie mâine. Vom da 100%. Atmosfera e fantastică aici”, a spus Florent Hasani.
”Sunt fericit să fiu aici. Abia aștept să joc mâine. Știu fanii, pentru că am jucat cu CFR împotriva Rapidului”, a spus și Ermal Krasniqi.
”Am ales Rapidul pentru proiectul pe care mi l-au prezentat. Sper ca golurile să ne ajute să urcăm în campionat. Eu nu am jucat niciodată în fața a 10.000 de oameni. Trebuie să fii 100% concentrat. Nu va fi o problemă pentru mine să mă adaptez”, a precizat Borisav Burmaz.
Etichete: rapid , transferuri , superliga , victor angelescu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Primele rezultate parțiale ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de scrutin, au...