Anunțul făcut de scoțieni, după ce Rapid a confirmat ofertele pentru Albion Rrahmani
articol scris de Digi Sport23.05.2024, 18:18
Albion Rrahmani (23 de ani) este unul dintre cei mai curtați jucători ai Rapidului și are șanse mari să plece din Giulești.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Atacantul kosovar este urmărit de mai multe echipe importante, printre care se numără Benfica, Slavia Praga și Rangers.
Scoțienii au reacționat, după ce au auzit declarațiile lui Victor Angelescu
Victor Angelescu, acționarul minoritar al Rapidului, a declarat în emisiunea Fotbal Club de la Digi Sport că există șanse de 80% ca Rrahmani să plece de la echipă, dar fără a preciza de la ce cluburi au fost primite oferte.
La o zi distanță de la declarațiile lui Angelescu, presa din Scoația a anunțat că Albion Rrahmani ar urma să fie unul dintre cele opt transferuri pe care le pregătește Rangers în această vară.
”Albion Rrahmani ar putea fi unul dintre cei opt jucători care o să vină pe Ibrox Stadium. S-a înțeles că este aproape”, au scris cei de la The Scottish Sun.
Anunțul făcut de Victor Angelescu privind situația lui Albion Rrahmani
Victor Angelescu este de părere că sunt șanse de 80% ca Albion Rrahmani să plece de la Rapid. Dacă atacantul din Kosovo va pleca, giuleștenii îl vor în locul lui pe Louis Munteanu, dorit și de FCSB.
”În proporție de 75-80%, Rrahmani va pleca. Trebuie să ne pregătim pentru acest scenariu.
Ni-l dorim pe Louis Munteanu, vrem să îl aducem. Nu suntem într-o negociere avansată, nici noi, nici cealaltă echipă. Fiorentina mai are o etapă de campionat și finala Conference League, apoi vom discuta.
Venirea lui Louis Munteanu depinde de plecarea lui Rrahmani, ținând cont că există un interes major pentru el”, a spus Victor Angelescu, la Fotbal Club, de la Digi Sport.
Etichete: transfer , rangers , albion rrahmani
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Primele rezultate parțiale ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de scrutin, au...