Antrenorul din SuperLigă care așteaptă cu nerăbdare întâlnirea cu ”idolul” Gică Hagi
articol scris de Digi Sport29.10.2023, 11:10
În acest moment, FCU Craiova este pregătită de italianul Giovanni Costantino (39 de ani), care a fost numit în urmă cu o săptămână.
Media: Liga Digi Sport, marți, 15:30, DGS 1
Media: Fotbal European, marți, 17:30, DGS 1
Giovanni Costantino, cuvinte de laudă la adresa lui Gică Hagi
Antrenorul lui FCU Craiova a avut doar cuvinte de laudă la adresa lui Gică Hagi. Italianul a fost cucerit de fostul mare internațional român, pe care îl urmărea în perioada ”Generației de Aur”.
Giovanni Costantino și ”Regele” se vor întâlni în confruntarea Farul Constanța - FCU Craiova abia în 2024. În primul meci din actualul sezon din SuperLigă, cu Dan Vasilică pe bancă, oltenii au învins echipa lui Hagi cu 4-0.
”Prefer să nu vorbesc cu domnul Bergodi sau Mandorlini pentru că nu aș vrea să împărtășesc din secretele noastre. Aștept acest moment și îmi va face plăcere să stăm de vorbă înaintea meciurilor. Gheorghe Hagi este unul dintre fotbaliștii mei preferați, l-am urmărit la turneul din 1994 din SUA.
Îmi amintesc de Stelea, Răducioiu și el, mi-ar fi plăcut să îi semăn dacă ajungeam la un nivel de top. Golul cu Columbia este la același nivel cu cel al lui Maradona împotriva Angliei!”, a declarat Giovanni Costantino, în cadreul conferinței de presă.
Adrian Mititelu, dezamăgit de ceea ce are la FCU Craiova
Adrian Mititelu se confruntă cu lipsa jucătorilor care vin din urmă, de la academia clubului. Patronul celor de la FCU Craiova a dezvăluit că oltenii nu stau deloc bine la capitolul fotbaliști din propria pepinieră, acesta fiind și principalul motiv pentru care sunt aduși în Bănie atâția străini.
"Nu mai pot. Dintre juniorii noștrii 80% n-au niciun talent, decât că sunt niște copii care vor să facă sport pentru că așa vor părinții. Nu mă bucur pentru situația asta.
După atâta timp avem un singur tânăr, Mario Ilie, 16 ani și jumătate, care are niște calități foarte bune, dar nu știu dacă va ajunge fotbalist. E singurul pe care l-aș putea vedea peste un an la echipa mare.
În rest, sunt dezamăgit, nu am nimic la juniori. Credeți că noi de tâmpiți luăm jucători străini?", a spus Adrian Mititelu, pentru canalul de YouTube Templul Sportului.
Etichete: gica hagi , farul constanta , superliga , fcu craiova , giovanni costantino
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O înregistrare video care pretinde că arată capturarea de către ruşi a unui australian care lupta...