"Nu mai pot". Adrian Mititelu, dezamăgit de ceea ce are la FCU Craiova: "N-au niciun talent"
articol scris de Digi Sport27.10.2023, 08:18
FCU Craiova a schimbat mai mulți antrenori în ultimele sezoane, iar majoritatea au rezistat doar câteva luni la clubul patronat de Adrian Mititelu.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
În acest moment, FCU Craiova este pregătită de italianul Giovanni Costantino (39 de ani), care a fost numit în urmă cu o săptămână. Rămâne de văzut însă dacă tehnicianul va avea un mandat mai lung, ținând cont de deciziile radicale luate de Adrian Mititelu în ultimii ani.
Adrian Mititelu, nemulțumit de juniorii de la FCU Craiova
Pe lângă această problemă, Adrian Mititelu se mai confruntă și cu lipsa jucătorilor care vin din urmă, de la academia clubului. Patronul celor de la FCU Craiova a dezvăluit că oltenii nu stau deloc bine la capitolul fotbaliști din propria pepinieră, acesta fiind și principalul motiv pentru care sunt aduși în Bănie atâția străini.
"Nu mai pot. Dintre juniorii noștrii 80% n-au niciun talent, decât că sunt niște copii care vor să facă sport pentru că așa vor părinții. Nu mă bucur pentru situația asta.
După atâta timp avem un singur tânăr, Mario Ilie, 16 ani și jumătate, care are niște calități foarte bune, dar nu știu dacă va ajunge fotbalist. E singurul pe care l-aș putea vedea peste un an la echipa mare.
În rest, sunt dezamăgit, nu am nimic la juniori. Credeți că noi de tâmpiți luăm jucători străini?", a spus Adrian Mititelu, pentru canalul de YouTube Templul Sportului.
Florin Costea a vorbit despre relația cu Adrian Mititelu
La începutul anului 2005, Florin Costea ajungea de la Rm. Vâlcea la FCU Craiova. Ulterior, atacantul avea să devină unul dintre cei mai buni jucători din Bănie, iar acum a explicat cum a reușit să se înțeleagă cu Adrian Mititelu, care este un patron pretențios.
- 121 de meciuri, 48 de goluri și 13 pase decisive reprezintă cifrele lui Florin Costea la FCU Craiova
"Am urmărit ce se întâmplă acolo. Obiectivul este primele 6, dar la Craiova e foarte greu și pentru un antrenor și pentru un jucător. Există presiune și din partea patronului, a suporterilor și trebuie să ai nervii tari ca să te impui acolo. Nu e ușor pentru nimeni, e foarte greu să joci la Craiova.
Eu am avut o relație foarte bună cu Adrian Mititelu și am în continuare. Eu unul îmi făceam treaba, am avut nervii tari. Eu jucam, am fost un jucător care nu prea se uita în stânga sau în dreapta. Îmi vedeam de jocul meu", a spus Florin Costea, pentru digisport.ro.
Etichete: adrian mititelu , superliga , fcu craiova
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...