Antrenorii cu care negociază CFR Cluj pentru a-l înlocui pe Toni Conceicao, demis oficial azi
19.02.2019, 17:28Dan Petrescu, Edi Iordănescu şi Marius Şumudică sunt antrenorii cu care unul sau mai mulţi dintre conducătorii de la CFR Cluj au discutat în ultimele zile pentru a fi adus la Cluj. În acest moment, cele mai mari şanse rămân în dreptul lui Dan Petrescu, chiar dacă pare o nebunie să renunţe la o sumă enormă de bani pentru a reveni în nebunia din Liga 1.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
"Minteuan va rămâne cel puţin două sau trei meciuri, poate până la finalul campionatului. Nu am discutat cu nimeni altcineva", este poziţia oficială a celor de la CFR. Una normală, câtă vreme nu au definitivat aducerea unui antrenor nou, iar jucătorii trebuie să răspundă comenzilor celui care a fost pus în locul lui Conceicao, Alin Minteuan, venit de la echipa secundă.
În ce condiţii revine Dan Petrescu la CFR Cluj
Lucrurile sunt însă mult mai complicate decât la prima vedere. Preşedintele Marian Copilu e sigur că unul dintre Dan Petrescu şi Edi Iordănescu ar fi mişcarea ideală, în timp de patronul Neluţu Varga este convins că Marius Şumudică e omul potrivit să strunească o echipă plină de jucători cu personalitate. Din păcate pentru clujeni, toţi cei trei antrenori aflaţi pe listă sunt sub contract în altă parte, ceea ce îngreunează negocierile.
La Dan Petrescu totul ţine de modul în care reuşeşte să-şi încheie actualul contract cu Guizhou Zhicheng. Ar pleca din China, chiar dacă venitul său acolo este undeva la circa două milioane de euro pe an! Dar sunt detalii financiare care trebuie finalizate şi în scris, nu doar verbal.
De ce refuză Edi Iordănescu oferta CFR-ului
Edi Iordănescu ar fi cel mai la îndemână. E în ţară, la Gaz Metan, cunoaşte jucătorii şi ar fi şi o reparaţie morală pentru modul în care a fost tratat la începutul sezonului când a fost demis după doar trei meciuri. În care, culmea, a şi câştigat Supercupa României! Despăgubirile care ar trebuie achitate medieşenilor nu sunt exorbitante. În plus, CFR Cluj mai are să-i dea o sumă importantă din înţelegerea făcută la momentul despărţirii, astfel că o reluare a colaborării ar oferi o gură de oxigen din punct de vedere al bugetului.
După cum se ştie, situaţia financiară de la echipă nu mai este la fel de bună ca în sezonul trecut. Jucătorii chiar au refuzat să intre în cantonament înaintea jocului cu CFR Cluj-Astra 1-1 pentru că nu li s-au achita mai multe prime. Iar salariile, inclusiv pentru luna decembrie au fost achitate dintr-un împrumut garantat de Varga.
Edi Iordănescu pare însă decis să rămână la Gaz Metan. Consideră că a început un proiect la Mediaş, pe care vrea să-l ducă la bun sfârşit. Pe digsiport.ro aţi putut citi despre intenţia aducerii de către el a unui om de afaceri străin care să investească în jur de două milioane de euro în anumite condiţii.
De ce Marius Şumudică nu poate accepta oferta de la CFR Cluj
Marius Şumudică este de asemenea greu de "rupt" din Arabia Saudită. Are rezultate excelente cu Al Shabab, un salariu de circa un milion de euro şi o imagine excelentă în Golf. Există interes pentru el şi din Emiratele Arabe Unite, dar s-ar putea întoarce şi în Turcia, unde de asemenea a lăsat o impresie bună.
Patronul Neluţu Varga speră, totuşi, că-l poate aduce în cele din urmă la CFR. Discuţii au fost purtate şi în octombrie, prima dată când a intenţionat să-l dea afară pe Conceicao, dar nici atunci nu s-au putut concretiza. Chiar dacă fostul rapidist pare cel mai atras de nebunia Ligii 1, e conştient că ar fi o alegere proastă să dea cu piciorul imaginii bune pe care şi-a construit-o în străinătate.
Etichete: marius sumudica , dan petrescu , edi iordanescu , antrenor cfr cluj , nelutu varga , marian copilu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...