Antrenamentele lui Dică, cauza accidentărilor lui Budescu și Alibec? Șumudică: "Cu mine, n-a fost nicio ruptură"
31.07.2017, 20:43Constantin Budescu s-a accidentat la al treilea meci oficial jucat pentru FCSB. Ruptura musculară a mijlocașului ofensiv i-a ridicat semne de întrebare fostului antrenor de la Astra, Marius Șumudică, cel care a spus că Budescu nu a avut nicio accidentare atât de gravă cât timp au lucrat împreună la gruparea giurgiuveană.
Premier League: Tottenham - Wolves, duminică, 17:00, DGS 1
Premier League: West Ham - Liverpool, duminică, 19:15, DGS 4
Deși susține că nu pune la îndoială metodele de pregătire ale preparatorului fizic de la FCSB și ale antrenorului Nicolae Dică, Marius Șumudică a legat problemele musculare ale lui Budescu de programul de pregătire al bucureștenilor.
Reacția fostului antrenor de la Astra a venit ca replică la acuzațiile din sezoanele trecute, potrivit cărora nivelul antrenamentelor giurgiuvenilor nu ar fi fost deloc ridicat. "Vreau să spun că pe timpul lui Șumudică nu a fost numai vrăjeală, cum zice lumea, că am luat campionatul numai din vrăjeală. Dacă noi am făcut așa, vă dați seama unde erau ceilalți, ce se întâmplă cu condiția celorlalți?", a precizat Șumudică.
Actualul tehnician de la Kayserispor a vorbit și despre condiția lui Alibec, spunând că nici el nu a acuzat la Astra probleme legate de vreo pubalgie, așa cum s-a întâmplat în această vară, când a intrat foarte târziu la pregătiri.
"O mare parte din oamenii de fotbal spuneau că nu se făcea nimic la Astra, că nu ne antrenam. Cu Șumudică, Budescu nu a făcut nicio ruptură musculară și a dat o bască de goluri și la națională, prin Feroe... Ce preferăm? Să ne antrenăm ca nebunii și să facem ruptură muculară sau să ne antrenăm cu anticârcel și să nu avem probleme?", a spus Marius Șumudică, în cadrul emisiunii "Digi Sport Special".
"Și Alibec a avut o singură problemă la genunchi, după ce a venit de la echipa națională, în urma accidentării suferite cu Albania, la Euro. La Astra nu a avut nicio problemă cu pubalgia, acum văd că la Steaua are. Nu vreau să fac analiza celor de la FCSB, a preparatorului fizic sau a domnului Dică. Vreau să spun că pe timpul lui Șumudică nu a fost numai vrăjeală, cum zice lumea, că am luat campionatul numai din vrăjeală. Dacă noi am făcut așa, vă dați seama unde erau ceilalți, ce se întâmplă cu condiția celorlalți?", a mai precizat antrenorul.
Etichete: sumudica dica , sumudica budescu , accidentare budescu , budescu fcsb , budescu fcsb antrenamente , sumudica dica antrenamente
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Coaliția de guvernare a stabilit în ședința de sâmbătă data alegerilor prezidențiale. Conform...