Andrei Burcă, atenționat de conducerea clubului, după declarațiile de la finalul meciului cu FCSB
articol scris de Digi Sport10.04.2023, 20:02
Andrei Burcă (29 de ani), fundașul celor de la CFR Cluj, s-a declarat nemulțumit de atitudinea unora dintre colegii săi la meciul cu FCSB, scor 1-1, din etapa a treia a play-off-ului SuperLigii.
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
- ”Păi, cum, îmi iei mâncarea de la gură?” / ”E ciudat!” Andrei Burcă, pus la zid după CFR Cluj - FCSB
Cristi Balaj, mesaj pentru Andrei Burcă: ”Nu aș vorbi de colegi”
Cristi Balaj (51 de ani), președintele celor de la CFR Cluj, îi recomandă lui Andrei Burcă să evite declarațiile la adresa colegilor săi.
”La supărare, apar multe asemenea declarații. Eu, dacă aș fi fost sau dacă aș fi fotbalist în momentul acesta, nu aș vorbi de colegi.
Dar ei își reglează conturile în vestiar. Sunt bărbați, nu există să gândești ceva și să spui altceva.
Public, aici vedem supărarea cât a fost de mare. Exact cum nu i-a plăcut lui Burcă atunci când a vorbit Dan Petrescu de el, sunt convins că nici lui Yeboah nu-i place acum când a vorbit Burcă”, a spus Cristi Balaj, pentru Fanatik.
Andrei Burcă, după CFR Cluj - FCSB: ”Nu trebuie să fim individualiști”
”A fost un meci disputat între două echipe care se bat la titlu. Am făcut o primă repriză foarte bună și a doua repriză, la fel, până la acea lovitură liberă. Felicitări pentru gol lui Coman, are calitate, dar până atunci am controlat partida evident, puteam face 2-0. După, am avut o șansă la 1-1, ca data trecută când am jucat, Yeboah nu pasează în fața porții. Trebuie să ne dea de gândit, nu trebuie să fim individualiști, doar așa putem triumfa la sfârșitul sezonului.
Și la Craiova, până să ne dea gol, nu au ajuns la poartă, nu au avut o ocazie. Acum, la fel, am controlat meciul și a venit acea execuție fenomenală. Dacă treceam de acea lovitură liberă, nu aveau șanse, i-am simțit în teren. După, au avut altă încredere, ne-am desfăcut mai mult, pentru că voiam să câștigăm partida. Iar trebuie să ne dea de gândit și să vorbim.
Nu se poate ca la ultima fază să rămân eu trei contra unu și să aibă acea ocazie. Trebuie să ne refacem și neapărat să facem trei puncte cu Sepsi dacă vrem să mai emitem pretenții la campionat”, a spus Andrei Burcă, la finalul meciului cu FCSB.
Etichete: cristian balaj , cfr cluj fcsb , andrei burca
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Premierul Marcel Ciolacu a publicat miercuri seară, într-un videoclip postat pe TikTok, trei...