Andrea Mandorlini a lansat ”săgeți”, după ce CFR a învins-o pe Universitatea Cluj: ”Nu mi-au căzut bine”
articol scris de Digi Sport21.12.2023, 22:37
CFR Cluj a câștigat, pe teren propriu, scor 4-0, împotriva celor de la Universitatea Cluj, într-un meci din etapa cu numărul 21 a SuperLigii.
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Golurile din această partidă au fost marcate de Karlo Muhar (minutul 2), Daniel Bîrligea (minutul 41) și Philip Otele (minutele 77 și 87).
Andrea Mandorlini: ”Au fost discursuri care nu mi-au căzut bine”
La scurt timp după încheierea partidei din Gruia, Andrea Mandorlini (63 de ani), antrenorul lui CFR Cluj, s-a declarat mulțumit de jocul elevilor săi și de faptul că aceștia au reușit să câștige ambele meciuri împotriva rivalilor de la Universitatea din actuala ediție de campionat (în tur, CFR Cluj s-a impus cu scorul de 4-3 împotriva ”Șepcilor Roșii”).
”Am câștigat în această seară un meci important, meritat, pentru că am marcat și puteam să marcăm mai multe goluri. A fost un răspuns bun din partea echipei mele.
Suntem bucuroși că am reușit să câștigăm ambele derby-uri (n.r. cu Universitatea Cluj) și să marcăm 8 goluri. Știu că noi facem o treabă bună aici și cred că meritam mai mult pentru ceea ce am arătat în ultimele partide”, a spus Andrea Mandorlini, la flash-interviu.
De asemenea, tehnicianul italian a mărturisit că a fost nemulțumit de faptul că, în ultima perioadă, au fost lansate în spațiul public mai multe reacții negative la adresa sa.
”Eu nu am vorbit cu patronul (n.r. Neluțu Varga), însă am auzit declarațiile lui. Rămâne munca mea, cea de antrenor, eu sunt mulțumit.
Urmează vacanța de Crăciun, vom merge acasă. Sunt mulțumit de ceea ce am realizat, dar nu sunt fericit că au fost discursuri care nu mi-au căzut bine”, a mai spus Mandorlini.
În urma acestui rezultat, CFR Cluj se află pe locul al doilea în SuperLigă, cu 36 de puncte acumulate după 21 de runde.
VIDEO Rezumat CFR Cluj - Universitatea Cluj, scor 4-0
Etichete: cfr cluj , andrea mandorlini
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Premierul Marcel Ciolacu a publicat miercuri seară, într-un videoclip postat pe TikTok, trei...