Andrea Mandorlini a ajuns la Cluj, dar n-a semnat cu CFR! Anunțul italianului
articol scris de Digi Sport15.06.2023, 10:23
CFR Cluj caută un antrenor după despărțirea de Dan Petrescu (55 de ani), iar negocierile cu italianul Andrea Mandorlini (62 de ani) sunt în desfășurare.
SuperLiga: Sepsi - ”U” Cluj, vineri, 19:00, DGS 1
Bundesliga: Bayern - Leipzig, vineri, 21:30, DGS 1
Andrea Mandorlini: "Am vorbit cu Cristi Balaj. Deac mi-a trimis un mesaj"
Aseară, Andrea Mandorlini a ajuns în România, pentru a negocia o înțelegere cu CFR Cluj. Tehnicianul italian s-a declarat entuziasmat, dar a subliniat că sunt importante condițiile pentru o colaborare.
Andrea Mandorlini ar urma să semneze cu CFR Cluj un contract valabil pentru un sezon, cu opțiunea de prelungire pentru încă unul, anunță Gianluca Di Marzio.
Mandorlini a mai pregătit-o pe CFR Cluj în perioada noiembrie 2009 - septembrie 2010. A reușit să câștige titlul de campion al României, Cupa României și Supercupa României.
În rest, Mandorlini a antrenat doar în Italia, echipe precum Manzzanese, Triestina, Spezia, Vicenza, Atalanta, Bologna, Padova, Siena, Sassuolo, Verona, Genoa, Cremonese și Mantova.
"Am avut doar discuții cu clubul, care încă nu s-au încheiat. Am mai fost aici acum mulți ani, m-am simțit foarte bine și mă bucur de această revenire. Sunt bucuros să fiu aici, însă vom vedea dacă se vor finaliza negocierile.
Am mulți prieteni aici, sper să facem lucruri importante împreună, dar să vedem care vor fi condițiile. Sunt fericit că am fost contactat după atât de mult timp. Am avut norocul de a câștiga totul la Cluj.
Nu pot face comparații între echipa de atunci și cea de acum. Vom vedea, cel mai mult contează prezentul și viitorul. Am vorbit cu Răzvan Zamfir și cu noul președinte (n.r. - Cristi Balaj). N-am vorbit cu Camora, mi-a trimis Deac un mesaj și am discutat cu Mara, jucători pe care i-am antrenat la CFR. Ciprian încă joacă, iar despre Mara am aflat că e oficial al clubului.
Nu am venit încă cu staff-ul, sunt alături de fiul meu. Nu s-a semnat nimic, încă suntem la nivel de discuții. Suntem amândoi aici pentru a vorbi cu cei din club, vedem care sunt condițiile. Rămâne să mai negociem. Sper să câștigăm noi trofee la Cluj", a spus Andrea Mandorlini, la microfonul TVR.
8 fotbaliști importanți pot pleca de la CFR Cluj! Anunțul conducerii ardelenilor
Cristi Balaj (51 de ani), președintele celor de la CFR Cluj, a enumerat numele jucătorilor care ar putea fi cedați de gruparea din Gruia în această perioadă de mercato.
Nu mai puțin de 8 fotbaliști de bază pot părăsi CFR Cluj în această vară, dacă pe adresa clubului vor veni ofertele ”corecte”.
”În acest moment îl avem pe Căbuz, semnat de șase luni de zile de la Chindia. Revin Otto Hindrich și Sava, care respectă regula U21. Bălgrădean va pleca. E un portar bun și e important să evolueze.
Nu am transferat. Otele se va alătura clubului. Avem în vizor. Nu știm exact ce jucători vor pleca.
Sunt (n.r. jucătorii care pot pleca) Scuffet, Burcă, Yuri, Manea, Boateng, Lovro Cvek, Krasniqi, Yeboah. Un impresar a solicitat să-i dăm voie să negocieze în numele clubului.
Vom avea o limită de vânzare. Obiectivul rămâne câștigarea campionatului”, a spus Cristi Balaj, la Fotbal Club.
”Scuffet a fost rezerva lui Buffon la naționala Italiei. Ne-a salvat în multe situații. Impresarul ne-a întrebat dacă vrem să-l vindem, răspunsul a fost pozitiv. Știu că sunt cluburi interesate de el. Avem convingerea că vor apărea oferte pentru Scuffet”, a adăugat președintele CFR-ului.
Etichete: cfr cluj , andrea mandorlini , superliga , mandorlini , antrenor cfr cluj
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Vladimir Putin a lăudat joi noua rachetă balistică Oreșnik a Rusiei, despre care a spus că este...