”Am fost pragmatici”. Discursul lui Edi Iordănescu, după victoria obținută cu ”suferință” la Sepsi. Ce a remarcat din jocul CFR-ului
articol scris de Digi Sport21.04.2021, 23:51
CFR Cluj s-a impus, scor 1-0, în deplasarea de la Sfântu Gheorghe și a urcat, cel puțin până la meciul FCSB-ului cu Clinceni, pe primul loc în Liga 1.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
La interviul de după joc, Edi Iordănescu a recunoscut că echipa sa nu a reușit cel mai bun joc din punct de vedere estetic, dar a ținut să aprecieze pragmatismul de care a dat dovadă formația ardeleană, capitol la care a suferit în ultimele runde.
VIDEO cu rezumatul meciului Sepsi - CFR Cluj 0-1:
Discursul lui Edi Iordănescu, după victoria cu Sepsi
”Un joc greu, de luptă, ne așteptam la asta. A fost o deplasare extrem de complicată, dar echipa a răspuns bine. Am știut să suferim, am fost mai pragmatici decât în ultima perioadă și am pus trei puncte la clasament”, a declarat Edi Iordănescu.
Alături de pragmatismul echipei, Edi Iordănescu a evidențiat și prestația defensivă, remarcând seria de meciuri fără gol primit: ”Avem un parcurs foarte bun. Sunt 11 meciuri, am primit goluri în unul singur, cu FCSB”.
Antrenorul CFR-ului a fost forțat să schimbe portarul la pauză, Giedrius Arlauskis acuzând probleme medicale, însă un prim verdict în cazul accidentării va fi pus doar după un control amănunțit: ”Arlauskis a ieșit accidentat, vom vedea, va face investigații. E uzură, e greu, sunt multe jocuri, din trei în trei zile, cu echipe competitive”.
Runda viitoare, CFR Cluj va juca împotriva Universității Craiova, meci programat sâmbătă, de la ora 20:30, în direct la Digi Sport 1, și, deși oltenii au obținut doar două puncte în primele două runde din play-off, Edi Iordănescu a transmis că încă pot avea un cuvânt greu de spus în lupta la titlu, mai ales dacă se vor impune în Gruia.
”Ar fi un discurs de amator să spun că cei de la Craiova sunt ieșiți din lupta la titlu. Craiova e o echipă valoroasă, sigur vor veni foarte motivați. Dacă vom câștiga, luăm o opțiune serioasă în fața lor, însă nu-i exclud din luptă”, a recunoscut Edi Iordănescu.
Clasamentul Ligii 1, după victoria CFR-ului cu Sepsi:
Etichete: edi iordanescu , sepsi cfr cluj , play-off liga 1
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...