”Am avut băieți care jucau la păcănele!” Giovanni Becali a dezvăluit cum i-a ajutat pe jucătorii de la Dinamo
articol scris de Digi Sport04.08.2021, 08:17
Dinamo a învins Academica Clinceni, pe teren propriu, cu scorul de 3-1, în ciuda faptului că problemele financiare le dau în continuare bătăi de cap ”câinilor”.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Deși a declarat la finalul meciului că situația s-a mai ameliorat, Deian Sorescu marcatorul a două dintre goluri este printre jucătorii care nu și-au primit nici acum restanțele salariale.
Giovanni Becali: ”Am avut băieți care jucau la păcănele!”
Giovanni Becali a mărturistit că este impresionat de felul în care s-au prezentat ”câinii” în acest debut de campionat. Agentul a declarat că el însuși i-a transmis lui Negoiță, fostul finanțator al clubului, în urmă cu câțiva ani să mizeze pe jucătorii tineri, dar acesta ar fi refuzat.
Agentul este de părere că, din acest punct de vedere, insolvența îi este benefică lui Dinamo care trebuie să se bazeze pe jucătorii din academie după ce o parte dintre jucătorii experimentați au plecat în urma întârzierilor salariale.
”Eu i-am zis în urmă cu 3-4 ani lui Negoiță să meargă pe mâna tinerilor, să iasă în presă și să spună că Dinamo vrea să rămână în Liga 1, pe un loc bun, dar să dea drumul la „New Dinamo”. Aveam la un meci Dinamo – Steaua niște scouteri, iar aceștia m-au întrebat de ce „New Dinamo” e pe bancă… DDB face ceea ce nu a făcut Negoiță. Insolvența i-a forțat să facă acest lucru, iar acești tineri încet, încet..
Bani i-a făcut tot jocul lui Dinamo la meciul cu Clinceni. Nu mai spun de Sorescu, de Grigore… Răuță, Moldoveanu. Vreo nouă jucători de la Dinamo au contract cu firma noastră”, a declarat Giovanni Becali pentru ProSport.
Becali a vorbit și despre problemele pe care le-a întâmpinat în decursul timpului cu jucătorii de la Dinamo. Agentul a dezvăluit că mai mulți fotbaliști frecventau jocurile de noroc, iar firma de impresariat a fost nevoită să plătească datoriile.
”I-am ajutat mult pe acești băieți cu tot felul de ghete, cu tot felul de probleme. Am avut băieți care jucau la păcănele, aveau datorii, iar firma a trebuit să plătească datoriile. Asta a fost în urmă cu mulți ani și nu trebuie să spun despre ce e vorba”, a mai spus Becali.
Etichete: liga 1 , dinamo , giovanni becali
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...