Alexi Pitu a început negocierile și poate reveni în SuperLigă: ”Am vorbit cu el”
articol scris de Digi Sport27.07.2024, 15:24
Girondins de Bordeaux, unul dintre cele mai cunoscute cluburi din Franța la care evoluează și românul Alexi Pitu, a decis să renunțe la statutul de club profesionist și va rezilia contractele tuturor fotbaliștilor.
SuperLiga: FCSB - Unirea Slobozia, duminică, 18:15, DGS 1
SuperLiga: Petrolul - Dinamo, duminică, 20:45, DGS 1
Sextupla campioană a Franței a luat această decizie, după ce a fost retrogradată în cel de-al treilea eșalon din cauza problemelor financiare. Astfel, Alexi Pitu va rămâne liber de contract, dar românul nu duce lipsă de oferte.
Ciprian Marica a vorbit despre posibilitatea ca Alexi Pitu să se întoarcă la Farul: ”El ne-a spus că are și alte opțiuni. Are variante și din SuperLigă”
Pitu a fost cumpărat de Bordeaux cu 2.000.000 de euro de la Farul în iarna lui 2023, dar este aproape de revenire la malul mării din cauza problemelor cu care se confruntă clubului său.
Ciprian Marica, unul dintre acționarii minoritari de la Farul Constanța, a declarat că au existat discuții cu Alexi Pitu, dar fotbalistul român încă nu a dat un răspuns. În plus, Pitu ar avea mai multe oferte din SuperLiga României.
”Ne-am dori, da. Am vorbit cu Pitu, e foarte adevărat. Rămâne de văzut dacă vom fi noi opțiunea lui Pitu. Înțeleg că mai are variante din SuperLiga.
El ne-a spus că are și alte opțiuni, deci nu știu dacă ele sunt și din țară sau străinătate.
Ideal ar fi clar să încerci să te zbați în afară. Să rămână afară, să joace acolo. Nu știu dacă se referea la CFR când spunea că are alte opțiuni“, a spus Ciprian Marica, potrivit fanatik.ro.
- 800.000 de euro este cota de piață a lui Alexi Pitu, potrivit Transfermarkt.
- 25 de meciuri a jucat Alexi Pitu pentru Bordeaux, în Ligue 2.
- Un gol și două pase decisive a reușit Alexi Pitu în meciurile jucate pentru Bordeaux, în stagiunea precedentă.
Gaziantep vrea să îl transfere pe Alexi Pitu
Românul este dorit la Gaziantep, formație la care este legitimat în prezent românul Alexandru Maxim și pe la care au mai trecut în sezonul precedent Florin Niță, Deian Sorescu, Denis Drăguș, dar și antrenorul Marius Șumudică.
Gaziantep și-ar fi dorit să-l transfere pe Alexi Pitu pentru un singur sezon de la Bordeaux, sub formă de împrumut, după cum a anunțat presa din Turcia.
Totuși, acest lucru nu se va mai putea întâmpla după ultimele decizii luate de clubul francez, iar Gaziantep ar trebuie să îl semneze ca un jucător liber de contract.
Etichete: bordeaux , ciprian marica , farul , alexi pitu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Un jurnalist al ziarului german Bild, specializat în analiză militară, a sugerat că noua rachetă...