Video Alexa şi-a învins fosta echipă. Ionuţ Popa: ”5 titulari au trecut prin spital în ziua meciului”
25.09.2016, 21:37Meciul dintre ACS Poli şi ASA Târgu Mureş a fost unul al premierelor. Chiar dacă s-au întâlnit în etapa a 10-a, cele două echipe erau pe minus în clasament. Clubul de pe Bega a fost răpus de Dan Alexa. Acesta a făcut istorie pentru alb-violeţi - a evoluat în peste 130 de meciuri şi şi-a început cariera de antrenor pe banca lui Poli.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
"Eu totdeauna sunt foarte iubit. Aici este casa mea. Sunt unul dintre jucătorii emblematici ai acestui club, ma mândresc că sunt bănăţean. Mă mândresc că am făcut parte din istoria acestui club important din România. Nu mă deranjează apostrofările", a declarat Alexa.
Gazdele de pe Dan Păltinişanu au avut mari probleme înaintea disputei.
"Astăzi la ora 9, şapte jucători de la echipă au fost duşi la spital pentru că aveau frisoane, aveau diaree şi abia la ora 2 au venit de la spital şi au venit direct la joc. Vreau să spun că din cei 7, pe doi i-am trimis acasă, pentru că erau în stare mai gravă, iar 5 dintre ei au fost titulari", a dezvăluit Ionuţ Popa.
"Avem datoria morală să continuăm să jucăm, să încercăm să scoatem cât se poate din fiecare meci şi în felul ăsta să avansăm oarecum, să ne apropiem de celelalte echipe", a comentat şi Cătălin Doman.
Poli era neînvinsă, în campionat, de ASA - avea trei victorii şi un egal.
Etichete: liga 1 , ionut popa , dan alexa , timisoara asa
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...