Alertă cu Luca Mihai, jucătorul băgat în spital de Homawoo. ”Este foarte, foarte grav, traversează niște momente...”
articol scris de Digi Sport29.04.2024, 11:22
Când toată lumea răsufla ușurată că Luca Mihai (20 de ani) este din ce în ce mai bine și e doar o chestiune de timp până la revenirea lui pe teren, vestea dată de Mihai Stoichiță bulversează pe toată lumea.
Liga Națiunilor: Portugalia - Polonia, vineri, 21:45, DGS 1
Media: Fotbal Club, vineri, 23:45, DGS 1
Au trecut deja două săptămâni de la momentul în care Luca Mihai a suferit o accidentare atât de gravă încât viața i-a fost pusă în pericol. Homawoo l-a lovit în zona capului, în spatele urechii, la meciul Dinamo - Poli Iași, scor 1-0, iar tânărul jucător al oaspeților și-a pierdut cunoștința și a fost dus de urgență la spital.
Mihai Stoichiță anunță că Luca Mihai este încă într-o stare foarte gravă și va fi internat pentru un consult multidisciplinar
Recent, atât Luca, dar și tatăl său, Florin Mihai, au intrat în direct prin telefon la emisiunea Liga Digi Sport și părea că totul este din ce în ce mai bine. Numai că lucrurile nu par atât de simple.
”Va fi internat, trebuie o analiză comună a unor departamente diferite: oftalmologic, neuro-chirurgie, ORL, toate zonele în care el suferă. Nu ştim ce este în realitate. Este foarte, foarte grav. Traversează nişte momente… Nu este în regulă deloc. Acest copil trebuie recuperat pentru fotbal. Trebuie să fim foarte atenţi, ca să prevenim astfel de intrări”, a declarat Mihai Stoichiță pentru Fanatik.
Galerie Foto
„Noi vorbim despre Dinamo, dar nu mai vorbim despre copilul ăla care a fost accidentat. Am mutat fotbalul în altă zonă, la luptele de contact. Mâine (n.r. luni) va fi iar internat în spital. Luca Mihai nu este în regulă deloc. Nu spun detalii. Noi am trecut peste acel accident de pe terenul de fotbal cu o uşurinţă incredibilă. Aproape că l-au şters din fotbal.
Nu se poate tolera acest lucru. S-a trecut foarte uşor peste acest lucru. În orice caz, trag un semnal de alarmă. Nu este un câmp de război terenul de fotbal, chiar dacă eşti cu cuţitul la os. Asta nu înseamnă că suntem oameni şi să intrăm în altă zonă şi să ne războim fără cap şi fără reguli. Nu e în regulă treaba asta. Să nu uităm că suntem oameni şi după aia jucători de fotbal”, a mai spus directorul tehnic al FRF.
Ce a declarat Luca Mihai despre momentele trăită după accidentarea foarte gravă suferită
”Vă mulțumesc foarte mult. Tatăl meu a fost alături de mine și m-a susținut. Cu siguranță. Vă spun sincer, nu îmi aduc aminte ce s-a întâmplat. Nu îmi aduc aminte nici ce am făcut cu o zi înainte în cantonament în București. Nu îmi aduc aminte ce s-a întâmplat înainte de meci. Cel mai important lucru este că sunt pe picioarele mele acum, că sunt acasă. Domnul doctor mi-a spus că totul o să fie bine și că o să revin pe teren.
(n.r. despre Josue Homawoo) Până la urmă i-a scris mamei mele. Eu l-am iertat. Am trecut peste. În primul și în primul rând trebuie să fim oameni, să avem respect față de ceilalți. E important să fi învățat ceva din asta. Eu am învățat ceva din greșeala lui.
Sunt la București, acasă la mama mea. Stau cu ei și mă bucur de timpul petrecut cu ei. Vă spun sincer că eu pentru pasiunea mea, pentru fotbal și acum aș intra pe teren, să fiu alături de colegii mei pe teren. Le țin pumnii pentru meciul de azi. Am vorbit cu colegii. M-a sunat și domnul președinte, antrenorul. Toată lumea mă susține.
A fost un sprijin imens. Vă spun sincer că nu m-aș fi așteptat niciodată. Vreau să le mulțumesc tuturor care și-au rupt 20 de secunde și mi-au dat mesaj. Orice mesaj pentru mine a contat. Le mulțumesc domnului Stoichiță, Burleanu și Pancu pentru că m-au vizitat. Am plâns împreună, am râs împreună. Domnul Pancu m-a motivat.
Am auzit că mama a fost pe teren, plângea. Nu îmi amintesc nimic de pe teren. Probabil că am vrut să îi arăt degetul că sunt bine. Nu îmi amintesc nimic. Probabil că mi-am dat seama că mama plânge și am vrut să o liniștesc”, a spus Luca Mihai, la Liga Digi Sport.
Etichete: mihai stoichita , luca mihai , video dinamo poli iasi , accidentare luca mihai
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Preşedintele american Joe Biden a pledat miercuri pe lângă succesorul său Donald Trump pentru...