Adrian Porumboiu, gata să îl dea în judecată pe Mihai Rotaru: ”Este un tip needucat, grobian!”
articol scris de Digi Sport06.11.2023, 16:24
Adrian Porumboiu (73 de ani) nu a ezitat și a venit cu un răspuns pentru Mihai Rotaru.
Media: Liga Digi Sport, marți, 15:30, DGS 1
Media: Fotbal European, marți, 17:30, DGS 1
Recent, patronul Universității Craiova a declarat că pe vremea lui Adrian Porumboiu, FC Vaslui a cumpărat un meci pentru a se califica în Cupa UEFA.
Adrian Porumboiu, gata să îl dea în judecată pe Mihai Rotaru: ”Este un tip needucat, grobian!”
- ”Să nu uităm Vasluiul cum a cumpărat meciul din Bănie ca să meargă în UEFA”, a fost declarația lui Rotaru, la Fanatik.
La scurt timp, Adrian Porumboiu a venit cu replica și l-a atacat dur pe patronul celor de la Universitatea Craiova.
În plus, fostul arbitru FIFA a anunțat că îl va da în judecată pe Mihai Rotaru.
”O să îl dau în judecată, că a făcut acea afirmație tembelă. Omul e un beneficiar al unor lucruri foarte-foarte urâte. El trebuie să spună, pentru că e afirmația lui, care îi aparține, că a intrat în fotbal ajutând Oțelul să ia campionatul.
A spus-o el, dacă a ajutat, să spună cu ce bani, dacă a dat bani, nu putea să dea bani decât ”la negru”. Dacă a spus treaba asta, să vedem cum a dat banii
Este un tip needucat, grobian, care nu are ce căuta în spațiul public”, a declarat Adrian Porumboiu pentru iAM Sport.
Adrian Porumboiu a răbufnit după derby-ul Craiovei. ”Din acest moment, lui Rotaru să nu îi mai spuneți domnule”
Universitatea Craiova și FCU Craiova au remizat, scor 1-1, în etapa cu numărul 15 din SuperLigă.
Peluza Nord a afișat un banner pe care erau scrise cuvinte jignitoare la adresa familiei lui Adrian Mititelu și care nu pot fi reproduse. Gestul ultrașilor Universității Craiova nu a fost trecut cu vederea.
Adrian Porumboiu a observat lipsa de reacție a lui Mihai Rotaru din momentul în care ultrașii Peluzei Nord au afișat banner-ul despre Mititelu. Fostul arbitru susține că finanțatorul Universității Craiova trebuia să ia măsuri imediat.
„Din acest moment lui Rotaru să îi spuneți doar Rotaru. Să nu îi mai spuneți domnul Rotaru că nu merită. Nu ai cum să îi spui domnul Rotaru acestui om, atât timp cât el a stat în tribună sau unde o fi stat el la meciul ăsta și nu a făcut absolut nimic ca acel banner să dispară imediat de unde era afișat.
Nu ai cum tu ca patron să permiți atâtea minute ca un astfel de banner să fie afișat în văzul oamenilor de pe stadion, dar și a unei țări întregi, că mesajul scris s-a văzut și la televizor, fiind și club gazdă și organizator al acestui meci. Pe stadion erau femei în toată firea, doamnișoare, copii, cum poți să permiți o așemena mârșăvie?, a declarat Adrian Porumboiu pentru Prosport.
Etichete: adrian porumboiu , mihai rotaru
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O înregistrare video care pretinde că arată capturarea de către ruşi a unui australian care lupta...