Adrian Porumboiu a găsit antrenorul ideal pentru Rapid: ”Omul iubește, e pătimaș”
articol scris de Digi Sport20.08.2023, 15:06
Adrian Porumboiu (72 de ani), fostul patron al celor de la FC Vaslui, l-a sfătuit pe Dan Șucu, acționarul majoritar al Rapidului, să-l instaleze e banca tehnică a echipei giuleștene pe Marius Șumudică.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
De altfel, în această perioadă, mai multe personalități din fotbalul românesc l-au cerut pe ”Șumi” la Rapid.
Adrian Porumboiu îl cere pe Marius Șumudică la Rapid
Fostul lider al grupării moldovene a dezvăluit, de altfel, că în perioada pe care ”Șumi” și-a petrecut-o ca antrenor la FC Vaslui, acesta se gândea mereu să devină antrenor la Rapid.
”Am simpatizat, îmi place de ei. În atmosfera care e acolo, cred că cel mai nimerit tot Șumudică era, pentru că știe cu ce… dacă îi tai venele, sigur are sânge vișiniu.
Eu l-am avut la Vaslui și tot la Rapid visa. Omul iubește, e pătimaș.
De Șumudică să nu fie lumea impacientată, supărată, el iubește Rapidul, era la Vaslui și el tot cu Rapidul în cap”, a susținut Adrian Porumboiu, într-o intervenție la iAMSport.
Șumudică nu vrea să mai antreneze la Rapid
La scurt timp după ce a fost instalat Cristiano Bergodi (58 de ani) pe banca Rapidului, Marius Șumudică a susținut că, cel puțin în următoarea perioadă, nu-și mai dorește să antreze formația giuleșteană.
”Eu nu o să continui acest război. Dacă nu se pune problema să vină Șumudică, atunci de ce să vorbesc de Rapid?
Susțineți-vă antrenorul și uitați-l pe Șumudică! Și dacă îmi faceți ofertă după ce a declarat Bocciu, eu nu mai vin la Rapid. Îi aveți pe Nico, pe Angelescu, pe domnul Șucu.
Să mă scoateți din calcul pe mine. Eu nu vin la Rapid. Șumudică refuză în momentul de față să preia Rapidul, dacă voi fi ofertat”, a transmis Șumudică la acea vreme.
Etichete: adrian porumboiu , marius sumudica
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...